Propunere de actualizare a Directivei privind armele de foc


focuri-de-arma-politie-794x582Potrivit unor amendamente la o propunere de actualizare a Directivei privind armele de foc, ţările din Uniunea Europeană vor fi obligate să introducă mecanisme de control mai puternice pentru armele cu muniţie oarbă, pentru prevenirea transformării lor în arme cu muniţie activă. Astfel, modificările stabilesc ca orice armă transformată pentru a trage cu muniţie oarbă să continue să se afle sub reglementările UE.

Directiva UE privind armele de foc, în vigoare din anul 1991 şi amendată în 2008, prevede condiţiile în care persoanele fizice pot, în mod legal, să cumpere şi să deţină arme de foc sau să le transfere în alt stat UE.

Totodată, a fost aprobat de deputaţi un „sistem de monitorizare” care să fie stabilit la nivelul statelor membre pentru emiterea sau reînnoirea permiselor pentru armele de foc şi noi prevederi pentru vânzarea online/la distanţă.

De asemenea, în textul aprobat de Comisia IMCO se precizează că durata maximă de 5 ani de valabilitate a permiselor pentru armele de foc nu va afecta ţările cu un sistem continuu de monitorizare.