România corigentă la depunerea proiectelor la Fondul Strategic de Investiții


Viele Euro Geldscheine

Europarlamentarul Maria Grapini a declarat că România nu a depus proiecte la Fondul european pentru investiții strategice, astfel că nici nu au fost desemnate băncile prin care aceste proiecte să poată fi depuse.

A fost organizată o dezbatere cu tema “Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS) și fondurile structurale, mijloace de dezvoltare regională a IMM-urilor”, la care au participat aproape 200 de invitați, din medii de activitate diferite, interesați de accesarea banilor europeni.

Europarlamentarul a menţionat şi faptul că nu au fost desemnate nici băncile prin care proiectele să poată fi depuse. Reamintim că FSI nu se accesează ca și fondurile structurale, prin Ministerul Fondurilor Structurale, ci statul membru trebuie să aibă niște bănci care sunt interfață cu Banca Europeană de Investiții și Comisia analizează dacă proiectul corespunde din punct de vedere al criteriilor, care sunt bine stabilite.