MFE a lansat un nou ghid ‘Școală pentru toți’


scoalaConform unui comunicat al instituţiei, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a supus spre dezbatere publică un ghid pentru “Școală pentru toți”, un program de educație cu o alocare de 193,2 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU 2014-2020).

Aplicanții eligibili pentru acest program de educaţie sunt organizațiile neguvernamentale, autoritățile publice, instituțiile de cult și alte entități interesate să trimită copiii la școală.

Obiectivele noului ghid sunt:
– creșterea participării la învățământul antre-preșcolar și preșcolar pentru 25.000 de copii;
– sprijinirea a peste 30.000 de copii pentru a merge la școală, dar și scăderea riscului de abandon școlar;
– readucerea la școală — prin programul ‘A doua șansă’ — a 20.000 de tineri și adulți care nu au terminat învățământul obligatoriu și
– sprijinirea a 20.000 de cadre didactice, mediatori școlari, consilieri școlari, directori și specialiști în educație pentru a lucra mai bine cu copiii aflați în risc de abandon școlar.

Programul POCU 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro în care stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către ţara noastră în domeniul resurselor umane, pentru a contribui la micşorarea disparităților de dezvoltare economică și socială dintre România și statele membre ale UE.