De la 1 iulie se schimbă regulile de acordare a concediului pentru creşterea copilului


crest.copilPotrivit Legii nr. 66/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, de la 1 iulie 2016, părinţii vor putea beneficia numai de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, iar indemnizaţia lunară aferentă acestuia va avea doar o limită minimă.

Astfel, conform actului normativ, persoanele care, în ultimii doi ani de dinaintea naşterii copilului, au obţinut venituri impozabile timp de minimum 12 luni vor beneficia de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la trei ani. Totodată, spre deosebire de regulile din prezent, vor putea să solicite intrarea în concediu şi persoanele care câştigă bani din silvicultură şi piscicultură.

De asemenea, în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară, aceasta va avea în continuare un cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în 12 luni din ultimii doi ani, însă aceasta va avea doar limită minimă, nu şi maximă, ca în momentul actual.