Guvern: Casa Regală va avea personalitate juridică


casa-regala
Executivul, în colaborare cu reprezentanţii Casei Regale, a iniţiat un proiect de Lege care prevede că Casa Regală a României va avea personalitate juridică, Şeful Casei regale va fi recunoscut ca demnitar public, iar Palatul Elisabeta va fi atribuit cu folosinţă gratuită şi va funcţiona ca reşedinţă a Casei Regale.

Actul normativ mai prevede şi înfiinţarea unui serviciu administrativ, condus de un director desemnat de Şeful Casei Regale.

Proiectul de lege are ca scop propunerea de soluţii pentru depăşirea obstacolelor care stau în calea dezvoltării pe termen mediu şi lung a activităţii Casei Regale a României în parteneriat cu instituţiile publice.