O nouă decizie a ICCJ în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă


images (52)

După intrarea în vigoare a Noului Cod penal tot mai multe solicitări de dezlegare a unor chestiuni de drept vin din partea instanţelor.

Chiar recent, prin Decizia nr. 13/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 457/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a prununţat asupra unei sesizări venite din partea Curţii de Apel Galaţi.

Cea mai mare problemă a constituit-o şi o constituie în continuare instituţia aplicării legii penale mai favorabile.

Despre aplicarea legii penale mai favorabile

Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014,  a adus lămuriri acestei instutuţii însă nu a elucidat toate dificultăţile de aplicare care ar putea interveni.  Aceasta a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În acest fel, s-a consacrat cu caracter obligatoriu faptul că legea penală mai favorabilă trebuie să fie interpretată şi aplicată în manieră globală, nu pe instituţii autonome.

Insă cât de „globală” trebuie să fie aplicarea globală a legii penale mai favorabile?

De exemplu, dacă într-o cauză dedusă judecăţii obiectul acesteia îl reprezintă mai multe infracţiuni aflate în concurs, mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în maniera „globală” impusă prin Decizia Curţii Constituţionale se aplică dosarului în ansamblu, inculpatului judecat (adică dacă toate faptele imputate acestuia trebuie să fie încadrate după aceeaşi lege, ori cea veche, ori cea nouă)? În cazul acesta considerăm ca legea penală mai favorabilă se determină în raport cu fiecare dintre infracţiunile concurente, judecătorul neputând refuza aplicarea acestui beneficiu faţă de una sau mai multe infracţiuni pe considerentul că s-ar ajunge ca într-un dosar dedus judecăţii cu un concurs de infracţiuni să fie astfel aplicabile, în raport de fiecare, legi penale diferite.

O altă întrebare la care trebuie să regăsim răspuns se referă la faptul dacă optăm pentru aplicarea legii penale prin raportare la infracţiuni (luate individual), şi nu per dosar, şi dacă în acest mod stabilim ca fiind legi penale mai favorabile legi diferite în raport de infracţiunile concurente, atunci care dintre legile penale succesive vor fi aplicate pentru rezolvarea concursului de infracţiuni: întotdeauna legea nouă? Legea nouă sau cea veche, după cum dispoziţiile acesteia ar fi, din nou, mai favorabile inculpatului? În acest caz considerăm oportun să menţionăm că în cazul în care s-ar recurge la această modalitate s-ar crea o a treia lege. Acesta este şi raţiunea pentru care, în esenţă, s-a apreciat că doar interpre-tarea aplicării „globale” („unitare”) a legii penale mai favorabile este constituţională, deoarece, în caz contrar, prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.

Chestiunea de drept asupra căreia s-a prununţat Înalta Curte

În cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanţa se va raporta la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită sau la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi?

Înalta Curte a considerat că încadrarea faptei într-un concurs de infracţiuni poate opera doar în cursul judecăţii, deci până la momentul dobândirii autorităţii de lucru judecat, aceasta neîncălcând principiul egalităţii în faţa legii între persoane definitiv judecate la data intrării în vigoare a legii noi şi cele aflate în curs de judecată la acel moment, pentru că determinarea legii penale mai favorabile în cazul art. 6 din Codul penal, respectiv art. 5 din Codul penal implică operaţiuni diferite, cele două categorii de subiecţi neaflându-se în situaţii juridice identice, astfel justificându-se aplicarea unui tratament juridic diferit.

Astefl, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanţa se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi.

Concluzii

Înalta Curte pune capăt prin decizia pronunţată unei ambiguităţi de interpretare a legislaţiei. Instanţele vor avea întotdeuna în vedere, în cazul în care infracţiunea continuată săvârşită, nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţiunii continuate ci pe cele ale concursului de infracţiuni, maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită.

Potrivit unui proverb “Justiţia e ca aritmetica, unde, dacă lipseşte verificarea, nu se poate afirma ca a fost exact calculul.“, scopul deciziei fiind aplicarea unitară a dispoziţiilor legale.