S-a modificat noţiunea de exportator. Ce schimbări aduce asupra activităţii dumneavoastră referitor la TVA?


images (20)

Noul Cod vamal al Uniunii (“CVU”) aduce noutăți în privința noțiunii de exportator. Astfel, din punct de vedere vamal, noțiunea de exportator a fost restricționată la persoanele stabilite pe teritoriul UE care au competența de a stabili dacă mărfurile vor fi transportate către o destinație din afara teritoriului vamal al Uniunii.

Noua definiție ridică întrebări pentru operatorii economici nestabiliți în Uniune care conform vechiului Cod Vamal Comunitar, puteau să acționeze ca exportatori (de exemplu, o companie din Elveția care deținea un stoc în România și exporta aceste bunuri, atunci când era necesar).

Comisia Europeană a publicat recent un ghid cu privire la definiția de ”exportator” în CVU, pentru a clarifica dacă este posibil pentru societățile stabilite în afara UE să efectueze exporturi din Uniunea Europeană. Conform acestui ghid, în cazul în care persoana care dispune de mărfurile de export nu se califică drept un ”exportator”, poate exporta în continuare bunuri din Uniune dacă:

desemnează un reprezentant vamal indirect stabilit în UE pentru derularea operațiunilor de export;

prin relații contractuale stabilește o terță parte stabilită în UE pentru derularea operațiunilor de export.

Scutirea de TVA

În vederea justificării scutirii de TVA pentru exporturi, sunt necesare factura/documentele solicitate de autoritatea vamală pentru întocmirea declarației de export și unul dintre următoarele documente: certificarea încheierii operațiunii de export de către biroul vamal de export / notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declarației vamale de export pe cale electronică sau exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declarație de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieșire.

Ce implicaţii au aceste prevederi?

Schimbările menționate mai sus au implicații asupra tranzacțiilor realizate cu parteneri din afara UE, în cazul în care, în mod obișnuit aceștia realizau exportul.

Pentru a evalua dacă afacerile dvs. ar putea fi afectate, este esențial să verificați dacă realizați exporturi care ar putea fi influențate de noile modificări și care sunt acțiunile ce trebuie întreprinse în aceste cazuri.