Referendumul local poate avea loc în aceeași zi cu alegerile locale?


referendum

 

Latinii spuneau că „vox populi, vox Dei” (vocea poporului, vocea lui Dumnezeu) dorind să arate că o decizie trebuie luată cu votul majorității care hotărăște. A devenit un slogan în care politicienii par să creadă și îl tot invocă mai ales în perioadele electorale. Realitatea este că acest dicton a fost scos din context de o persoană care a avut interesul să-l promoveze în scopul de a crea senzația că masele sunt cele care decid. Și pare că a funcționat…

Care este istoria acestui dicton? În realitate, fraza originală aparține lui Alcuin din York care era un învățat englez, teolog, profesor și era un apropiat al regelui Carol cel Mare. Într-o scrisoare către acest rege Alcuin scria: „Nu ascultați celor care pretind că Vocea Poporului este Vocea lui Dumnezeu, pentru că vacarmul maselor este întotdeauna apropiat nebuniei.” Ulterior,  cele patru cuvinte au fost scoase din acest context și reprezintă un dicton cu un puternic impact asupra maselor cărora li se lasă impresia că puterea de decizie se află în mâinile lor.

Vremurile au trecut și iată că și astăzi poporul este chemat în anumite situații să se pronunțe asupra unor chestiuni de interes național, asupra demiterii Președintelui României sau a revizuirii Constituției. Acest proces în care oamenii sunt consultați direct se numește referendum. Legea permite și organizarea și desfășurarea unui referendum local asupra unor probleme de interes deosebit pentru unitățile administrativ-teritoriale.

În cadrul referendumului populația este consultată cu privire la una sau mai multe probleme, precum și cu privire la o problemă de interes național și local, pe buletine de vot separate. Cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin DA sau NU asupra problemei supuse referendumului.

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.

O situație care a generat sesizarea CCR a fost aceea a modificării legii privind organizarea și desfășurarea referendumului prin OUG 15/2016 în 12 mai 2016.

Care  a fost obiectul excepției de neconstituționalitate?

În februarie 2016 prin HG s-a stabilit că data alegerilor locale va fi 5 iunie 2016. În martie 2016 două autorități locale au emis acte administrative prin care au aprobat organizarea unui referendum local în 5 iunie 2016 pentru consultarea cetățenilor cu privire la anumite probleme de interes local.

OUG 15/2016 a fost elaborată în contextul în care au apărut aceste acte locale care prevedeau organizarea unui referendum local în aceeași zi cu alegerile locale. Neexistând cadrul legal pentru acest lucru, Guvernul a adoptat OUG 15/2016, în contextul în care legea privind organizarea și desfășurarea referendumului nu prevede posibilitatea organizării concomitente a alegerilor locale cu referendumul local, ci doar a alegerilor parlamentare concomitent cu referendumul național.

Se susține că autoritățile locale au stabilit prin hotărâri emise de consiliile locale organizarea referendumului local în aceeași dată cu cea stabilită anterior pentru desfășurarea alegerilor locale în contextul în care cele două operațiuni electorale necesită întrunirea unor cvorumuri diferite: 30% la referendum și cel mai mare număr de voturi valabil exprimat în cazul alegerilor locale.

Autorul excepției susține că în 2013 CCR a pronunțat o decizie prin care a stabilit că legea privind organizarea și desfășurarea referendumului nu poate fi modificată cu un an înainte de acestea, pentru că pot dezorienta alegătorul.

Ce a decis CCR?

CCR a pronunțat Decizia 361/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 419 din 3 iunie 2016. Pentru a se pronunța asupra constituționalității, CCR a pornit de la analizarea cazurilor în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Astfel, trebuiesc întrunite cumulativ trei condiții: existența unei situații extraordinare, reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței.

Situația extraordinară ar fi cele două hotărâri de consiliu local din martie 2016 care prevedeau organizarea de referendumuri locale.  Cadrul legal pentru organizarea și desfășurarea referendumului nu prevedea expres posibilitatea organizării concomitente a celor două tipuri de scrutin. Motivele ce au stat la baza adoptării OUG sunt conjuncturale, iar situația extraordinară ar avea la bază cele două acte locale.

Știrile juridice arată că în cazul de față nu se justifică urgența adoptării unei OUG. Motivul apariției acestei OUG este acela de a crea un cadru legal pentru realizarea referendumurilor locale concomitent cu alegerile locale din 5 iunie 2016, așa cum se stabilise prin cele două acte administrative ale consiliilor locale.

Faptul că exista un vid legislativ cu privire la organizarea concomitentă a unui referendum local și a alegerilor locale putea fi reglementată fără a se apela la adoptarea unei OUG, având în vedere că era timp suficient pentru acest lucru. CCR consideră că OUG 15/2016 nu respectă, în mod cumulativ, toate cele trei condiții pentru a putea fi adoptată. Dacă aceste condiții nu sunt respectate, atunci întregul act normativ este lovit de viciul de neconstituționalitate.

În concluzie, CCR admite excepția de neconstituționalitate și constată că prevederile OUG 15/2016 pentru completarea legii privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt neconstituționale.

Principiul democrației sau democrația principiului?

Văzând originile reale ale dictonului care ar sta la baza principiului democrației, mi se pare straniu că aparține unei persoane care se opunea cu tărie la vocea poporului, promovând exact contrariul.

În timp, au apărut multe zicale care reflectă realitatea de ieri, de azi și, probabil, că și de mâine. „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm.” ( Mark Twain), pentru că „nu contează cine votează, contează cine numără voturile.”  (Stalin)

Din păcate, de-a lungul istoriei, s-a dovedit că ceea ce a spus Benjamin Franklin este adevărat: „democrația înseamnă doi lupi și un miel care votează meniul pe care îl vor servi la masă. Libertatea este un miel bine înarmat care contestă votul.”