Month: May 2016

  • Competenţa instanţei. Anularea certificatului de moştenitor

    Prin Decizia nr. 749 din 30 martie 2016 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul în care în cadrul dezbaterii succesorale judiciare şi în strânsă legătură cu capetele principale de cerere privind deschiderea succesiunii, constatarea calităţii de moştenitor şi…

  • Suspendarea cursului perimării pe motive temeinic justificate

    Perimarea intervine ca o sancțiune procedurală, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege. Conform art. 416 C. procedură civilă, această sancțiune operează împotriva…

  • Excepţia conexităţii în opinia Curţii Constituţionale

    Conform legislaţiei în vigoare, pentru asigurarea unei bune judecăţi, în primă instanţă, există posibilitatea conexării mai multor procese. Conexarea este posibilă dacă între procese există o  anumită identitate, sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură. Excepţia conexităţii îşi găseşte temeiul de…

  • Ai suferit un prejudiciu în urma procedurii de atribuire a achizițiilor publice? Iată ce ai de făcut!

    De fiecare dată va exista tabăra celor mulțumiți de un rezultat și a celor nemulțumiți care se vor considera prejudiciați că au fost dați la o parte și vor încerca prin orice metode să își caute dreptatea și să încerce să recupereze paguba ce li s-a produs. Un domeniu în care mulți rămân în tabăra…

  • A fost aprobat ghidul de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național!

    Unii români au mania mașinilor de lux. Ele pot fi și uzate… dacă altfel nu se poate! Contează mai puțin că „mașinuța” nou-achiziționată are deja peste 350.000 de kilometri parcurși (o nimica toată, ca de-aici la Lună) și că se află la al nouălea stăpân. Important e că „limuzina” – musai de proveniență teutonă, a…

  • ANPC sancţionează unitățile de alimentație publică

    La începutul lunii mai, comisari ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au efectuat o acţiune de control a respectării dispoziţiilor legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor în unităţi de alimentaţie publică. În urma inspecţiei, s-au constatat o serie de nereguli, au fost aplicate 28 sancţiuni…

  • 9 iunie – Ziua Eroilor

    În acest an, Ziua Eroilor va fi marcată pe data de 9 iunie. Guvernul a adoptat o Hotărâre prin care a stabilit programul manifestărilor prilejuite de această zi. În spiritul tradiției europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de “sărbătoare națională a poporului roman” și s-a stabilit a fi sărbătorită în cea…

  • A fost lansată baza de date – Arhiva Medievală a României

    Prin intermediul bazei de date – Arhiva Medievală a României, lansată de Universitatea din București, peste 50.000 de documente anterioare anului 1600 păstrate în arhivele din țară vor fi accesibile online. “Sunt, până acum, în jur de 38.500 de unități arhivistice, care conțin multe copii și în total vor rezulta în jur de 50.000 de…

  • Comisia Europeană îndeamnă România să elaboreze planuri de prevenire a generării de deşeuri

    Conform unui comunicat al Comisiei Europene, România este îndemnată să elaboreze planuri de prevenire a generării de deșeuri și de gestionare a acestora în conformitate cu obiectivele legislației UE în domeniu (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare. Totodată, potrivit comunicatului România a avut un plan de gestionare a deșeurilor pentru perioada 2003-2013, dar acesta nu a fost revizuit, prelungit sau înlocuit…

  • Reprezentanţii din Consiliul Economic şi Social vor fi retrași

    Potrivit unui comunicat al Executivului, reprezentanții Guvernului în Consiliul Economic și Social (CES) vor fi retrași din această instituție tripartită. Membrii retraşi urmează să fie înlocuiți cu membri ai structurilor asociative ale societății civile. “Guvernul a abrogat, vineri, Hotărârea 175/2009 privind numirea reprezentanţilor săi în CES, decizie care este în concordanţă cu reglementările Legii 248/2013 privind…