Voluntariatul ca experienţă profesională


voluntariat

Prin Hotărârea nr. 371/2016, publicată în M.Of. nr 397/25.05.2016, se modifică şi se completează statutul personalului voluntar din serviciile de urgenţă voluntare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.579/2005.

Modificările şi completările aduse

În ceea ce priveşte condiţiile de încadrare a persoanelor voluntare, se elimină maximul vârstei până la care se putea încadra ca şi voluntar, de 50 de ani. Acum, orice persoana indiferent de vârstă poate fi voluntar.

S-a eliminat cerinţa ca persoana care solicita să fie voluntară să aibă o atestare într-o specializare pentru care încheie contractul de voluntariat.

La încheierea contractului de voluntariat nu mai au prioritate persoanele care au satisfăcut serviciul militar sau cu termen redus în specialităţile pompieri, protecţie civilă, transmisiuni, chimie, medicină şi marină.

Cea mai importantă dispoziţie o reprezintă considerarea activităţi de voluntariat experienţă profesională sau în specialitate. Conform art. 6² din Hotărârea nr. 371/2016, activitatea de voluntariat în situaţii de urgenţă se consideră experienţă profesională sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite.

De asemenea, se reglementează parcursul profesional al voluntarului și se stabilesc competențele minime pe care trebuie să le aibă fiecare membru al serviciilor de urgență voluntare pentru a putea evolua în această carieră. Una dintre condițiile minime pentru a avea un parcurs profesional al voluntarului în situații de urgență este absolvirea obligatorie a unui curs de inițiere servant pompier, în maximum un an de la încheierea contractului de voluntariat. După absolvirea acestui curs obligatoriu, în funcție de specializare, pentru a evolua profesional, trebuie absolvite alte cursuri de formare profesională. De exemplu, pentru a putea ocupa un post de conducător autospeciale într-un Serviciu de voluntariat de situații de urgență, este obligatorie absolvirea unui curs de mecanic utilaj, iar, ulterior, după minim un an, a unui curs de conducător autospeciale. Ori, pentru a ocupa un post de șef compartiment prevenire, este obligatorie absolvirea unui curs de specialist prevenire (în minim doi ani de la absolvirea cursului de inițiere de servant pompier), iar, după minim un an, a unui curs de șef compartiment prevenire.

Nepromovarea verificărilor, cunoştinţelor şi abilităţilor practice organizate de beneficiarul voluntariatului duce la rezilierea contractului de voluntariat.

Concluzii

Aceste modificări aduse Hotărârii nr. 1579/2005 vin ca o recunoştinţă a activităţilor de interes public pe care anumite persoane le desfăşoară din proprie iniţiativă în folosul altora, fără a primi o contraprestaţie materială.

S-au adus modificări care vin în sprijinul şi încurajarea voluntariatului. Spre deosebire de alte ţări europene, unde voluntariatul este ceva firesc şi cetăţenii sunt dornici să se implice în activităţile comunităţii, la noi, activitatea de voluntariat, în practică, este una dedicată cu exclusivitate studenţilor.

Încheiem cu un proverb grec care spune că: “O civilizaţie înfloreşte atunci când oamenii plantează copaci în umbra cărora nu vor sta niciodată.”