200.000 de elevi s-au pierdut din sistemul de învățământ românesc din 2009 până în 2014


elevi-1Potrivit declaraţiilor senatorului PSD Ecaterina Andronescu, ca urmare a reducerii cifrei demografice, din 2009 până în 2014 aproape 200.000 de elevi s-au pierdut din sistemul de învățământ românesc, adăugând că scăderea continuă.

Din 2009 până în 2014 am pierdut din sistem aproape 200.000 de elevi. Nu i-am pierdut că au părăsit sistemul, cum greșit, în opinia mea, calculează unii care vor să arate că sistemul nostru de învățământ este la pământ, ci pur și simplu s-a redus ca urmare a reducerii cifrei demografice. Mi se pare că este unul dintre parametrii care ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult – 200.000 de copii mai puțin în sistemul de învățământ este echivalentul a spune că într-un an de zile nu s-a născut în România niciun copil, ceea ce este absolut dramatic“, a precizat Ecaterina Andronescu.

De asemenea, fostul ministru al Educației a mai adăugat că scăderea nu se oprește la 2014, prin urmare, trebuie găsite alternative pentru a crește calitatea sistemului de învățământ prin numărul de persoane care se ocupă de copii.