Ministerul Muncii va lansa în dezbatere normele de aplicare ale legii privind indemnizațiile pentru mame


indemnizatie maternitate
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru a declarat că în ultima săptămână a lunii mai vor fi lansate în dezbatere publică normele de aplicare ale Legii privind indemnizația pentru mame.

Ceea ce este foarte important e că săptămâna viitoare ieșim în dezbatere publică cu normele de aplicare. Oricine e în această situație să verifice normele, să vadă dacă înțelege ceva din ele – noi zicem că sunt destul de clare – și să ne spună spețele pe care le au, să vedem dacă le avem în normele respective. Dar știm sigur că de la 1 iulie se măresc aceste indemnizații în noua formă“, a precizat Dragoş Pîslaru.

Acesta a mai menționat că prevederile legii se aplică tuturor celor care au copii până la doi ani, chiar dacă unele persoane s-au întors la muncă după un an.

În ceea ce privește sursele de finanțare, ministrul Muncii a declarat că acestea vor fi asigurate la rectificarea bugetară.