Legea penala mai favorabilă


jst

Curtea de apel Galaţi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Problema supusă atenţiei vizează cazul infracţiunilor în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplinesc condiţiile de reţinere a unei infracţiuni continuate ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni. În situaţia de mai sus, se va avea în vedere maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea continuată  sau pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni?

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: ” În aplicarea dispoziţiilor art.6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care potrivit legii penale noi nu mai îndeplineşte condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni, instanța se raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, iar nu la pedeapsa maximă ce ar rezulta prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni conform legii penale noi”.

În cazul în care după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definite  şi până la executarea pedepsei a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de noua lege, se reduce la acel maxim.  În cazul de faţă, instanţa trebuie să se raporteze la dispoziţiile sancţionatorii  prevăzute de noua lege, ale infracţiunii continuate sau ale concursului de infracţiuni? Aşa cum a stabilit instanţa, trebuie să se aibă în vedere maximul special al infracţiunii continuate, care constă în pedeapsa închisorii sau amenzii la care se poate adăuga un spor de maxim trei ani în cazul închisorii sau de până la o treime din maximul special al amenzii.

Această decizie uniformizează practica instanţelor în aplicarea legii penale mai favorabile după ce s-a pronunţat o sentinţă definită iar acestea trebuie să aibă în vedere reducerea pedepselor până la maximul special care poate fi acordat potrivit noilor prevederi legislative.