Decizie care va avea putere de lege pentru toţi judecătorii


56c737f77a4c692852338f3daPrintr-o decizie care va avea putere de lege pentru toţi judecătorii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili astăzi, cine are dreptul la daune morale în urma unui accident rutier.

Astfel, magistraţii vor stabili cum se interpretează normele care reglementează repararea pagubei morale şi dacă părinţii unei persoane care a suferit o traumă şi nu şi-a mai revenit în urma unui accident rutier au sau nu dreptul la daune morale.

Problema a fost adusă în vizorul Curtei supreme într-un dosar de vătămare corporală din culpă – un accident rutier din anul 2013, în urma căruia un tânăr a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile.

Instanţa supremă este chemată să stabilească modalitatea de interepretare a legislaţiei civile cu privire la daunele morale în dosarele penale de vătămare din culpă.

Magistraţii care au solicitat din partea Curţii supreme o interpretare a legislaţiei consideră că acţiunea civilă a părinţilor ar trebui respinsă. Pe de altă parte, reprezentantul Parchetului este de părere că părinţii au totuşi dreptul la despăgubiri morale, ca urmare a accidentului în care a fost implicat unicul lor copil.