Finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. A fost modificată legislația!


votUn cugetător oarecare zicea că fără parale nu poți face mare scofală în politică. Acest lucru devine foarte evident în campania electorală și în săptămânile care o preced. În fapt, sumele cheltuite de către partidele mari pentru a obține succes în alegeri sunt imense. Ca o primă și minimă condiție legală e necesar să existe garanția că proveniența banilor este una… curată.

Sursele prin care partidele politice își pot susține activitatea sunt limitate iar modul de finanțare trebuie să fie cât se poate de transparent. Însă nu poate fi eliminată total posibilitatea unor tentative de ocolire a legii. Totodată, încercările de-a conferi mai multă transparență mecanismelor de finanțare sau de a limita finanțările ilegale nu trebuie să genereze practici și prevederi care contrazic Constituția.

 

Restricții înlăturate, la închirieri

În „Monitorul Oficial” 330/2016 a fost publicată Legea 78/2016 pentru modificarea și completatea Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Ca regulă generală, partidele politice nu pot desfăşura activităţi specifice societăţilor (reglementate prin Legea 31/1990). Sunt, însă, exceptate o serie de activităţi.

Ce operațiuni? Acelea prin care partidele politice pot obţine venituri cum ar fi editarea şi difuzarea publicaţiilor ori a unor materiale de propagandă şi cultură politică, vânzarea de bilete și încasarea unor taxe de participare la acţiuni culturale, înstrăinarea terenurilor şi clădirilor din patrimoniu (după cel puţin zece ani de la înregistrarea în patrimoniu, cu excepţia partidelor politice aflate-n curs de dizolvare) sau, în momentul de față, închirierea spațiilor aflate în patrimoniul propriu, fără a fi adusă atingere moralei publice, ordinii sau imaginii partidului.

Această ultimă precizare, legată de „morala publică, ordine sau imaginea partidului politic” a fost introdusă prin Legea 78/2016. În textul inițial al legii se făcea referire la posibilitatea închirierii spațiilor aflate în patrimoniul propriu al partidelor doar „pentru conferințe sau acțiuni social-culturale și pentru organizarea birourilor parlamentare”. Așadar, posibilitățile de închiriere a spațiilor aflate-n proprietatea partidelor politice erau drastic limitate, până de curând.

Finanțarea partidelor e guvernată de către principiul transparenței veniturilor și cheltuielilor, principiul legalității, principiul egalității de șanse, principiul corectitudinii competiției și principiul independenței partidelor politice față de finanțatori. Totodată, partidele politice pot stăpâni, într-un deplin acord cu legea, bunuri (mobile sau imobile), de trebuință pentru realizarea activităților pentru care au fost înființate.

Titularul dreptului de proprietate are drepturi ce derivă din acesta – de folosință, de posesie și de dispoziție, asupra bunurilor sale. Acest drept n-ar trebui limitat, în viziunea actuală a legiuitorului, nici în situația în care proprietarul unui imobil este un partid politic. Prin urmare, partidele vor putea oferi spre închiriere spațiile proprii fără impedimentele ce izvorau până de curând din Legea 334 privind finanțarea activității partidelor politice.

 

Colectarea și utilizarea fondurilor

În scopul colectării contribuțiilor pentru campania electorală, partidele politice, alianţele şi candidaţii independenţi deschid câte un cont bancar la nivelul fiecărui judeţ, un cont bancar la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti sau la nivelul municipiului Bucureşti, după caz, precum şi un cont bancar la nivel central.

Ca și până acum, contribuțiile pentru campania electorală se depun ori se virează în conturile la care se face referire mai sus numai de către candidați ori de către mandatarul financiar, la împuternicirea acestora. Potrivit recentelor știri juridice, acest lucru trebuie făcut începând cu data depunerii propunerilor de candidaturi. Conturile bancare destinate campaniei electorale au, potrivit ultimelor noutăți legislative, „statut de afecțiune specială”, nefiind supuse executării.

Până recent era interzisă finanţarea în orice mod a campaniei electorale a unui partid, a unei alianţe a acestora sau a unui candidat independent de către sindicate, culte religioase, asociaţii ori fundaţii de altă naţionalitate decât cea română. Acum, aria interdicțiilor s-a extins!

Mai exact, a fost interzisă finanțarea în orice chip a campaniei electorale a unui partid politic, a unei alianțe politice, a unei alianțe electorale, a unei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale și a vreunui candidat independent de către sindicate, culte religioase, asociații ori fundații de naționalitate română sau de altă naționalitate decât cea română.

Evidenţa contribuţiilor şi a cheltuielilor pentru campania electorală aparţinând partidelor politice şi candidaţilor independenţi e organizată de către mandatarii financiari. Mandatarul financiar e desemnat de către conducerea partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale sau de către candidaţii independenţi.

În forma cea nouă a Legii 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice, a fost introdusă precizarea că atribuțiile mandatarilor financiari pot fi realizate în temeiul unui contract cu titlu gratuit sau, după caz, cu titlu oneros. S-a mai stabilit și că mandatarii financiari înregistrați la Autoritatea Electorală Permanentă pot fi înlocuiți în orice moment de către alianțe, partide, organizații ale cetățenilor minoritari ori de către independenții ce i-au desemnat.

În materie de noutăți din contabilitate destinate partidelor politice, se impune precizarea că în cazul campaniei electorale corespunzătoare unui nou tur de scrutin din cadrul aceluiași proces electoral, limitele contribuțiilor și ale cheltuielilor electorale vor fi diminuate la jumătate.

Că politica mare implică mari cheltuieli nu mai miră pe nimeni. Ca să fii ales trebuie să fii cunoscut. Ca să te faci cunoscut e nevoie de promovare iar pentru promovare sunt necesari banii. Cu atât mai mulți cu cât faptele candidatului nu pledează foarte convingător în favoarea existenței unor calități de lider și de organizator.

Din păcate, generozitatea finanțărilor și vigoarea propagandei nu-s mereu corelate cu calitățile politice ale candidaților. Uneori (sau poate cam prea des) finanțarea abundentă coexistă cu o viziune politică ce nu face… nici două parale!