Bugetarii își primesc banii înapoi! Vezi de când!


Lei

Odată cu criza economică, când Guvernul a trebuit să strângă cureaua, în anul de grație 2010 bugetarilor li s-au tăiat veniturile salariale, fapt ce a generat nemulțumiri și a dus la sesizarea CCR care a decis că măsura restrângerii unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi. În acest context, legiuitorul a adoptat OUG 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale care a intrat în vigoare la 18 mai 2012, dată la care a fost și publicată în Monitorul Oficial.

Știrile juridice prevăd că s-a decis ca salariile brute de bază/soldele funcției de bază/indemnizațiile de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice să se majoreze în două etape: cu 8% începând cu 1 iunie 2012 față de nivelul acordat pentru luna mai 2012  și cu 7,4% începând cu 1 decembrie 2012 față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor  care fac parte din salariul brut, precum și solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se vor majora dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

S-a stabilit că salariile de bază, soldele, indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință care la 1 ianuarie 2011 era de 600 lei, valoare care s-a menținut și în 2016. Rețineți că diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2.5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizație lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare.

Legiuitorul a stabilit că pentru personalul din autoritățile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului ale cărui contracte colective de muncă își încetează valabilitatea după data de 18 mai 2012, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII din legea 284/2010, adică se face diferențiat în funcție de nivelul studiilor.

Modul în care a fost redactat acest text de lege a generat interpretări diferite cu privire la data de la care salariile celor vizați se vor stabili conform anexei VIII din legea 284/2010. Astfel, ÎCCJ  a fost chemată să stabilească care este momentul de la care bugetarii pot primi banii: de la data de 18 mai 2012 când a intrat în vigoare OUG 19/2012 sau de la data expirării perioadei de valabilitate prevăzută în contractul colectiv de muncă aflat în derulare la 18 mai 2012 sau de la data expirării perioadei de valabilitate a contractului colectiv de muncă prelungit printr-un act adițional încheiat după intrarea în vigoare a OUG 19/2012.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Practica instanțelor de judecată este neunitară cu privire la modul de interpretare a momentului de la care bugetarii pot beneficia de majorarea salarială. Astfel, opinia majorității instanțelor de judecată a fost că salariile personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului se stabilesc potrivit anexei nr. VIII din legea 284/2010 de la data expirării perioadei de valabilitate prevăzute în contractul colectiv de muncă aflat în derulare la 18 mai 2012.

Au fost și instanțe care au apreciat că salariile bugetarilor vizați de OUG 19/2012 trebuie să fie majorate de la 18 mai 2012.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ s-a pronunțat asupra chestiunii de drept prin Decizia 2/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 257 din 6 aprilie 2016. Legiuitorul a stabilit că prevederile legii 284/2010 se vor aplica treptat, prin modificarea succesivă a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare prin legi speciale anuale de aplicare. Legea 284/2010 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011.

Legiuitorul a stabilit prin anexa VIII la legea 284/2010 reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului. Astfel, majorarea salarială are loc după nivelul studiilor, iar în cazul funcțiilor de conducere creșterile sunt stabilite pe două grade (de exemplu, director și director adjunct).

ÎCCJ constată că prin adoptarea OUG 19/2012 s-a dorit revenirea la nivelul salariilor în plată în iunie 2010, de la caz, la caz, dar doar după expirarea contractelor colective de muncă legal încheiate. Regula este că aceste contracte colective de muncă au forță juridică obligatorie în sensul că salarizarea personalului reglementată prin acest tip de contracte aflate în derulare la data intrării în vigoare a normei de salarizare, trebuie respectată pe toată durata de valabilitate a acestora.

După data la care aceste contracte colective de muncă își încetează valabilitatea, salarizarea personalului se va face conform anexei VIII din legea 284/2010 mai ales că legiuitorul a specificat faptul că prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care să exceadă prevederilor legii 284/2010.

ÎCCJ consideră că textul de lege nu se referă la contracte de muncă a căror aplicare ar putea fi prelungită prin acte adiționale ulterioare.

În concluzie, ÎCCJ stabilește că momentul de la care se aplică prevederile anexei VIII la legea 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, este data expirării perioadei de valabilitate prevăzută în contractul colectiv de muncă aflat în derulare la 18 mai 2012 (data intrării în vigoare a OUG 19/2012).

Aviz amatorilor

Majoritatea celor care au intrat sub incidența acestei legi au ajuns în situația de a fi nevoiți să formuleze cerere de chemare în judecată pentru ca angajatorul să fie obligat să calculeze și să achite diferența dintre drepturile salariale acordate și cele cuvenite prin aplicarea legii 284/2010 și a OUG 19/2010, precum și dobânda legală aferentă până la plata efectivă a sumelor cuvenite. Conform interpretării ÎCCJ vor putea cere achitarea acestor sume de la data expirării valabilității contractului colectiv de muncă în vigoare la 18 mai 2012, iar nu de la 18 mai 2012!

„Primim salariile cu câteva luni întârziere pentru că lucrăm prea repede.”  (Aleksandar Cotric)