Protocol de cooperare între MAI şi MAE


imageResize

Datorită modificărilor intervenite la nivelul Uniunii Europene, în special prin intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind instituirea unui Cod comunitar de vize, aspect care a determinat modificarea şi completarea OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesară elaborarea unui nou document de cooperare.

Astfel, în data de 4 martie 2016, Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică Proiectul de Ordin pentru aprobarea Protocolului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Consular-Centrul Naţional de Vize pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 30 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

Protocolul de cooperare conține prevederi referitoare la:

  • transmiterea de către Ministerul Afacerilor Externe-Centrul Naționale de Vize (MAECNV) la Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări (MAI-IGI), prin intermediul Sistemului național de informații privind vizele (SNIV), a cererilor de vize de scurtă ședere depuse la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, în vederea emiterii avizului de specialitate al IGI; categoriile de străini pentru care se solicită un astfel de aviz sunt cele prevăzute la art. 40 alin. (1) din OuG nr. 194/2002;
  • cazurile pentru care se solicită avizul MAI-IGI, în vederea aprobării cererilor pentru acordarea vizelor de scurtă ședere;
  • aspecte legate de comunicarea avizului IGI (aceasta realizându-se prin intermediul poștei electronice, prin intermediul SNIV, sau în scris);
  • prevederea expresă a faptului că datele cu caracter personal sunt prelucrate cu respectarea prevederilor legale incidente;
  • posibilitatea de a conveni și asupra altor măsuri comune, pentru optimizarea și creșterea eficienței activităților întreprinse în domeniul reglementat de protocol.