Fumatul ar putea fi permis în cazinouri şi pe terasele care au maximum trei pereţi – proiect


fumator_66467000Potrivit unei propuneri legislative, depusă la Senat de 6 senatori PSD, fumatul ar putea fi permis în cazinouri şi pe terase acoperite sau descoperite cu maximum trei pereţi.

Propunerea legislativă vine cu completarea art.3 din Legea nr. 349/2002 care prevede că “fumatul este permis în spaţiile destinate teraselor unităţilor de alimentaţie publică acoperite sau descoperite, care au maximum trei pereţi, precum şi în spaţiile destinate şi autorizate pentru funcţionarea cazinourilor”.

În expunerea de motive se arată că această modificare vine în sprijinul patronilor unităţilor de alimentaţie publică, mai ales al celor care nu au posibilitatea să modifice spaţiile existente, astfel încât în spaţiile teraselor acoperite sau descoperite, care au maximum trei pereţi, să fie permis fumatul, în cazinouri unde sunt săli de joc în care consumul de băuturi alcoolice este permis, iar majoritatea consumatorilor doresc să fumeze.