Proiect: Paşaportul ar putea deveni act de identitate


pasaport-romaniaPotrivit unui proiect de lege pentru modificarea OUG 97/2005, iniţiat de un grup de senatori şi deputaţi PNL, paşaportul ar urma să devină act de identitate, la fel ca buletinul de identitate sau cartea de identitate provizorie.

Astfel, parlamentarii vin cu propunerea modificării art. 12, alin.2 din OUG 97/2005, în varianta propusă Senatului paşaportul intrând pe lista actelor de identitate.

În propunerea legislativă de modificare a actului normativ se precizează: ”(2) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, precum şi cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflat în termen de valabilitate, precum şi paşaportul”.

”Respectând drepturile fiecărui individ şi doar în condiţiile prevăzute de lege, legitimarea de către reprezentanţii abilitaţi ai statului trebui să poată fi realizată şi în lipsa cărţii de identitate. Condiţionarea legitimării de existenţa sau prezenţa exclusivă a cărţii de identitate e nejustificată, având în vedere că statul roman eliberează şi alte documente de identificare, precum paşaportul”, se menţionează în expunerea de motive.