Propunere de constituire a unei comisii parlamentare privind migrația


646x404 (4)Senatorul PSD Titus Corlățean a venit cu propunerea constituirii unei comisii parlamentare privind migrația, refugiații, azilanții, menţionând că migrația va fi tema principală pentru mult timp în UE, iar Legislativul României are “un deficit de expertiză foarte serios” în acest domeniu.

“Fac această declarație ca președinte al Comisiei parlamentare pentru aderare la spațiul Schengen. La 16 septembrie am transmis Birourilor permanente ale celor două Camere o notă în care informam și atrăgeam atenția conducerii Parlamentului asupra faptului că suntem printre puținele parlamente din UE, dacă nu singurul, care nu are în structura de organizare o comisie parlamentară permanentă care să trateze problemele de migrație, refugiați, azilanți”, a afirmat Corlățean, în plenul Senatului.

Astfel, senatorul a făcut un apel la liderii grupurilor parlamentare să ia în considerare această propunere de înființare a unei comisii permanente privind migrația, precizând că “realmente Parlamentul lipsește în procesul de luare a deciziei în plan intern și în analiză”.