Legea de înfiinţare a Gărzilor Forestiere este în impas


forest
În cadrul unui forum de specialitate, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Erika Stanciu, a declarat că Legea de înfiinţare a Gărzilor Forestiere se află în prezent în impas.

Din păcate, Legea de înfiinţare a Gărzilor Forestiere este în impas. Sperăm ca în acest an să avem aceste Gărzi. Nu ştim cum va evolua această aprobare. Chiar dacă nu avem lege aprobată, nu vom sta să aşteptăm. Am început deja procedura de organizare a concursurilor de angajare. În curând, veţi vedea anunţurile pentru Gărzile Forestiere şi ne propunem angajarea a 160 de noi persoane în această structură. Dotările s-au făcut deja anul trecut şi putem vorbi despre dotări corespunzătoare. De asemenea, salariile au fost modificate în guvernarea anterioară“, a precizat Stanciu.

Erika Stanciu a subliniat, totodată, că în partea a doua a anului se preconizează un control tematic major la nivelul ariilor protejate şi al pădurilor virgine.

În ceea ce priveşte sectorul forestier, secretarul de stat a menţionat că silvicultorii au nevoie de o reabilitare în societate, afirmând că 95% dintre aceştia ţin la pădure.

Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor Forestiere a fost adoptat de Senat în data de 20 octombrie 2015 însă, după trei săptămâni, deputaţii din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice au decis amânarea discutării acestui proiect.