Ministrul Economiei a propus un proiect de relansare a turismului balnear


tratament balnearCostin Borc, ministrul Economiei, a prezentat în Guvern un program pentru relansarea turismului balnear din România, menţionând că prima staţiune balneară care va intra într-un proiect pilot va fi Băile Herculane sau Borsec.

Astfel, printre problemele identificate de acesta se află:
– lipsa investiţiilor în staţiunile balneare;
– inexistenţa unei strategii integrate a acestui sector;
– lipsa resursei umane calificate specifice;
– imposibilitatea decontării serviciilor medicale oferite de bazele de tratament din domeniul balnear de către turiştii străini şi infrastructura precară, dar şi
– lipsa unei promovări adecvate pe pieţele externe.

O altă propunere cuprinsă în nota prezentată de Borc este crearea unei organizaţii de management.

“Trebuie să utilizăm contextul oferit de Directiva 211 privind drepturile pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere. Una din problemele cu care ne confruntăm este că pacienţii străini nu beneficiau de rambursarea în ţările lor a cheltuielilor balneare”, a precizat ministrul Economiei.

De asemenea, el a afirmat că a mai propus stimularea proprietarilor în vederea modernizării capacităţilor de cazare şi a centrelor de tratament, analizarea posibilităţii cedării autorităţilor locale, pentru investirea acestei sume în reabilitarea infrastructurii balneare, a unei cote de 50% din taxa minieră şi din taxele de concesiune, acordarea unor facilităţi proprietarilor de clădiri-monumente istorice din aceste staţiuni, dar şi dezvoltarea unui program de formare a resursei umane implicate în acest domeniu balnear.