La finele anului 2014, Curtea Constituțională a României a fost sesizată de către Tribunalul București cu o excepție de neconstituționalitate ridicată de către G.O., intervenient în interesul unei regii autonome. Obiectul cauzei îl constituia rezolvarea solicitării reclamanților, efectuată în baza Legii 10/2001 ca rezultat al refuzului pârâtei (regia autonomă “România Film”) de a proceda în modul dorit de către aceștia, în calitate de deținătoare a imobilului revendicat (un cinematograf).
Ce prevederi au fost supuse criticilor? Aflăm din recentele știri juridice! Legea 10/2001 prevede, la art. 5 alin. (1) că: “Nu sunt îndreptăţite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri conform acordurilor internaţionale încheiate de către România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege.” Precizare: în anexa menționată sunt enumerate o serie de acorduri realizate între 1959 și 1970 între România și state precum Franța, Belgia, SUA, Canada, Marea Britanie.
În cazuri precum cel la care facem referire, despăgubirea efectivă a cetățenilor străini deposedați de bunuri de către autoritățile autohtone a fost stabilită de către statul român și Franța, ca state semnatare ale unui acord internațional. Este vorba despre Acordul dintre R.P. Română şi Republica Franceză privind reglementarea problemelor financiare în suspensie dintre cele două ţări – Bucureşti, 9 februarie 1959.
Despăgubirea urma să fie înfăptuită potrivit procedurilor aplicabile pe teritoriul statului francez. Autorul excepției de neconstituționalitate a arătat că situația cetățenilor străini (precum reclamanții din cauza judecată la Tribunal) – care au susținut că nu au beneficiat de despăgubiri de la statul francez, nu poate coincide cu situația cetățenilor români. Că românii nu beneficiau, mai înainte de Legea 10/2001, de nicio măsură reparatorie pentru imobilele preluate în mod abuziv de către stat.
Un text de lege clar? Sau mai curând echivoc?
Prevederile textului de lege criticat sunt interpretabile, s-a afirmat în motivarea excepției de neconstituționalitate. Conform unei prime interpretări, cetățenii străini cărora li se aplică tratatele internaționale prevăzute în anexa Legii 10/2001, într-al căror temei România a achitat către statele cosemnatare despăguburi negociate anterior, nu au și îndreptățirea de a beneficia de prevederile favorabile ale legii (românești) amintite, deși nu au căpătat despăgubirile cuvenite de la statul cosemnatar.
A doua interpretare, mai generoasă față de toți cei aflați în situația mentionată, îngăduie și cetățenilor străini care n-au beneficiat de nicio despăgubire din partea statului cosemnatar (chiar și prin propria culpă!) să beneficieze de prevederile Legii 10/2001, în condițiile în care și-ar dori o restituire în natură, cu toate că dreptul lor de proprietate a fost preschimbat, în virtutea unui tratat internațional, într-un drept de creanță față de statul lor.
Autorul excepției a susținut lipsa de valabilitate a celei de-a doua interpretări, afirmând că, prin una dintre deciziile sale din 2014, ICCJ s-a pronunțat în această materie, dar că o asemenea interpretare ar genera o situație diferită, discriminatorie, pentru românii ale căror averi au fost naționalizate, contrastând cu regimul mai favorabil aplicat în trecut străinilor aflați într-o situație identică.
În opinia autorului excepției, cetățenii români cărora statul comunist le-a preluat averile n-au beneficiat la momentul naționalizării (și multă vreme după) de niciun fel de compensare, dar cetățenii altor state care au fost puși într-o situație similară au putut beneficia de pe urma prevederilor tratatelor internaționale existente în lista ce constituie Anexa 1 a Legii 10/2001. Statul român a plătit statului francez o despăgubire consistentă, în vreme ce acesta din urmă și-a asumat, totalmente, îndatorirea de a-și despăgubi cetățenii ce și-au pierdut bunurile din România.
Urmarea a fost că…
Excepţia de neconstituţionalitate a fost admisă! Totodată, s-a constatat, la Curtea Constituțională, că prevederile art. 5 alin. (1) din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv (între 1945 și decembrie 1989) sunt constituționale în măsura în care nu îngăduie restituirea în natură sau acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent persoanelor cărora li se aplică acordurile încheiate de către statul român cu alte state în sensul reglementării problemelor financiare în suspensie, acorduri prezentate în Anexa 1 a Legii 10/2001.
Decizia 841/10.12.2015 a C.C.R. referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor articolului 5 alin. (1) din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 poate fi studiată, în amănunt, în ”Monitorul Oficial” 110/2016. Curtea Constituțională a furnizat, prin aceasta, încă o clarificare binevenită pentru justiție!
Platon susținea că justiția este „regula impusă de către cel mai puternic”. Idealismul, sub toate formele pe care le îmbracă, nu poate concepe o lume în care există ceva mai puternic decât Adevărul. Un ins mai ancorat în cele pământești, materiale, ar putea spune că nu există adevăr absolut, că „totul este relativ”. Dar, dacă este așa, nici afirmația „totul e relativ” nu face excepție!