Discuţii asupra Legii vânzării terenurilor agricole


teren-vanzare

Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Laurenţiu Baciu, a declarat că LAPAR a depus o adresă la Ministerul Agriculturii pentru rediscutarea Legii vânzării terenurilor agricole.

Potrivit şefului LAPAR, în ultima perioadă s-a intensificat vânzarea de terenuri către străini. Pe primele locuri într-un clasament al cumpărătorilor de teren agricol în România, se află Italia, urmată de Germania şi de ţările arabe.

Începând cu 1 ianuarie 2014, România a liberalizat piaţa funciară, ceea ce permite persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în ţară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole.

În prezent, în România, preţul unui hectar de teren agricol pleacă de la 2.000 de euro şi poate ajunge până la 18.000 de euro, însă în ţările UE depăşeşte şi 30.000 de euro.