Afișarea modalităţii de calcul al cheltuielilor de întreținere pentru fiecare apartament devine obligatorie


646x404 (4)Asociațiile de proprietari vor avea obligaţia de a afișa modalitatea de calcul al cheltuielilor de întreținere pentru fiecare apartament, lucru prevăzut în proiectul de lege adoptat de plenul Camerei Deputaților, iar nerespectarea acestor obligații se va sancționa cu amendă de la 500 de lei la 3.000 de lei.

Astfel a fost adoptată modificarea și completarea Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Lunar, asociația de proprietari, prin grija președintelui, va afișa la vedere, lângă lista de plată a cheltuielilor, modalitatea de calcul în urma căruia au rezultat sumele lunare de plată.

Modalitatea de calcul va conține și va arăta explicit toate costurile și sumele care formează totalul de plată al proprietarilor, respectiv modul de calcul și de repartizare a acestor cheltuieli către proprietari.