Noi reglementări privind cazierul taximetriştilor


taxiLegea transportului în regim de taxi şi de închiriere va fi modificată printr-un proiect de ordonanţă aprobat de Guvern.

Actul normativ stabileşte că cazierul taximetriştilor nu trebuie să conţină menţiuni care să arate că ei au înfăptuit infracţiuni împotriva siguranţei pe drumurile publice, contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corpororale, privind traficul şi consumul de droguri, împotriva integrităţii sexuale.

Totodată, documentul va crea temeiul legal pentru ca Ministerul Transporturilor să reglementeze prin norme aprobate existenţa şi modul de dobândire a unui certificat de competenţă profesională pentru managerii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Astfel, certificatul de competenţă profesională va fi valabil 10 ani, iar pentru a-l obţine trebuie îndeplinite o serie de condiţii, ca: absolvirea liceului, cu sau fără diplomă de bacalaureat, participarea la curs şi promovarea unui examen.