Proiect de eliminare a obligativităţii achitării taxei radio-tv, avizat negativ


CNAConsiliul Naţional al Audiovizualului a avizat negativ propunerea legislativă de modificare a Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune prin care se elimină obligativitatea achitării taxei radio-tv.

Membrul CNA Gabriel Tufeanu a declarat că dacă nu va mai beneficia de această formă de finanţare, Televiziunea Română va fi foarte afectată.

Totodată, membrul CNA Valentin Jucan a spus că Televiziunea Română are un rol special şi atribuţii speciale faţă de societate, de aceea societatea trebuie să contribuie la finanţarea TVR.

Lorand Turos, membrul CNA, de asemenea a precizat că TVR are misiune publică, trebuie finanţată din bani publici, iar taxa TV asigură independenţa instituţiei.