Month: December 2015

  • Ești lider de sindicat. Poți fi concediat cât timp ocupi această funcție?

    De cele mai multe ori, oamenii văd în liderul lor de sindicat omul care le va reprezenta interesele și va lupta pentru drepturile lor. Oamenii îl percep ca pe egalul lor, ca pe cel care se dă peste cap pentru a obține condiții de muncă și de salarizare optime pentru sindicaliști. Din păcate, viața ne-a…

  • Prognoze privind creşterea producţiei de energie hidroelectrică, eoliană şi fotovoltaică

    Potrivit estimărilor făcute de Comisia Națională de Prognoză (CNP), în următorii patru ani poducția de energie hidroelectrică, eoliană și fotovoltaică va crește cu 14,65%. Astfel, producția de de energie hidroelectrică, eoliană și fotovoltaică se va majora de la 2,32 milioane tone echivalent petrol în 2015 la 2,405 milioane tep în 2016, la 2,49 milioane tep…

  • Proiectul privind creşterea salariului minim de la 1 mai 2016, avizat de Consiliul Economic şi Social

    La 29 decembrie 2015 Consiliul Economic şi Social s-a întrunit în şedinţă pentru a aviza proiectul de hotărâre ce prevede creşterea salariului minim la 1.250 de lei, începând de la 1 mai 2016, precum şi indexarea automată care va ţine cont de coşul minim şi de inflaţie, propunere cu care sindicatele sunt de acord. Potrivit…

  • Locuri de muncă vacante, disponibile în Spaţiul Economic European pentru români

    Datele Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă arată că românii au la dispoziţie, prin intermediul reţelei EURES România, 2.359 de locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European (SEE). Astfel, Marea Britanie are disponibile 270 de locuri de muncă pentru îngrijitor persoane/infirmier, asistent medical, bucătar, îngrijitor persoane, asistent medical generalist, bucătar şef şi ajutor…

  • Proiect: Organizarea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați

    Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice supus spre dezbatere publică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Potrivit actului normativ, rolul ANES este acela de a promova principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în vederea eliminării tuturor formelor de…

  • Termenul de intrare în vigoare a Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice a fost prorogat

    În Monitorul Oficial al României nr. 962 din 24 decembrie 2015 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice. Actul normativ prevede că termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice…

  • Noi modificări a normelor de implementare a Programului “Prima casă”

    Ministerul Finanţelor Publice a dat publicării proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a Programului “Prima casă”. Programul Prima casă a fost implementat la nivelul anului 2009, într-un context în care fluxurile specifice tranzacţiilor pe piaţa imobiliară erau blocate deoarece persoanele fizice se confruntau cu dificultăţi în…

  • Două obligații importante ce trebuie îndeplinite pe final de an

    Inventarierea patrimoniului şi reevaluarea clădirilor, sunt două obligații importante ce trebuie îndeplinite pe final de an, pentru că rezultatele lor au impact semnificativ asupra situaţiilor financiare şi a obligaţiilor fiscale din anul următor. Inventarierea anuală este impusă de legea contabilităţii, care prevede sancţiuni de la 400 la 5.000 lei, iar rezultatele ei trebuie să fie incluse în…

  • Femeile însărcinate ar putea beneficia de tratamente gratuite

    Proiectul de lege, înaintat de medicul-deputat Tudor Ciuhodaru, ce se referă la modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prevede ca femeile însărcinate sa poată primi gratuit asigurare medicală, consultaţii, investigaţii şi tratament de specialitate necesare unei evoluţii normale a sarcinii. Astfel proiectul are ca scop îmbunătăţirea monitorizării sarcinilor, constituind o măsură de prevenţie pentru patologia materno-fetală, cât…

  • Proiect privind transportul ecologic

    Potrivit unui proiect de Lege privind promovarea transportului ecologic, autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile comerciale din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor trebui să achiziţioneze mijloace de transport în comun acţionate electric în proporţie de minimum 50% din necesarul de achiziţii. “Societăţile comerciale cu capital privat care derulează transport în comun pe traseele din municipii…