Redresarea financiară a societăţilor de asigurare. Ce rol are administratorul special?


admspecButuruga mică răstoarnă carul mare! În ziua de azi a devenit foarte uşor ca o imprudenţă de moment sau o omisiune aparent banală să ducă ditamai afacerea la un pas de prăbuşire. Domeniul asigurărilor e unul al prudenţei, al paşilor atent calculaţi, dar chiar şi acolo se poate ajunge incredibil de iute de la succes în afaceri la pierderi financiare grave.

Într-o situaţie de pagube în lanţ e limpede că managementul n-a fost tocmai impecabil şi că trebuie intervenit grabnic, până nu se produce ireparabilul. Redresarea financiară nu-i “floare la ureche”, aşa că persoana care o va supraveghea trebuie să aibă abilităţi aparte. Şi competenţe speciale!

La nevoie, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate dispune deschiderea procedurii de redresare financiară fie prin redresarea societăţii de asigurare/reasigurare pe baza unui plan de redresare financiară, fie prin recurgerea la administrarea specială.

În situaţia aplicării modului de redresare financiară prin administrare specială, Autoritatea de Supraveghere Financiară va numi un administrator special. În principal, administratorul special va duce la îndeplinire şi va lua toate măsurile necesare restabilirii situaţiei financiare a societăţii de asigurare/reasigurare, cu respectarea dispoziţiilor, a termenelor şi a condiţiilor cuprinse în decizia de redresare financiară.

 

Ce are de făcut administratorul special?

Norma ASF 30/2015 privind drepturile, competenţele şi obligaţiile administratorului special a fost publicată în “Monitorul Oficial” 974/2015 şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016. Potrivit ultimelor ştiri juridice, de îndată ce-a fost desemnat, administratorul special va prelua toate atribuţiile de dirijare a activităţii societăţii de asigurare/reasigurare supuse procedurii de redresare financiară.

Administratorul special răspunde de realizarea măsurilor şi a dispoziţiilor ASF, la termenele şi în condiţiile ce reies din decizia de redresare financiară şi examinează activitatea societăţii de asigurare sau reasigurare. Reglementarea prevede că va fi alcătuit un raport detaliat cu privire la situaţia financiară a societăţii, fiind prezentate şi pricinile care au făcut necesară declanşarea procedurii de redresare financiară. Vor fi precizaţi, dacă e cazul, şi cei care se fac vinovaţi pentru situaţia dificilă a societăţii.

Din raport vor trebui să reiasă, în acelaşi timp, şi măsurile realizate de către administratorul special, dar şi posibilităţile realiste de redresare financiară a societăţii de asigurare/reasigurare. Când e cazul, vor fi enumerate şi analizate pricinile care pot duce la neîndeplinirea ţelurilor procedurii de redresare.

În cel mult 10 zile de la data nominalizării administratorului special, raportul va fi alcătuit şi pus la dispoziţia Autorităţii de Supraveghere Financiară. În situaţii mai deosebite, durata alocată redactării şi prezentării raportului poate fi mărită, cu maximum 15 zile (lucrătoare).

Administratorul special este responsabil şi de conducerea activităţii societăţii de asigurare sau reasigurare, de supravegherea şi controlul – inclusiv al condiţiilor de efectuare a plăţilor din conturile societăţii, dar şi cu îndeplinirea acţiunilor necesare pentru efectuarea unei majorări de capital, în scopul redresării situaţiei financiare.

De asemenea, administratorul special va trebui să trasmită lună de lună, către ASF, rapoarte privind stadiul procedurii de redresare financiară. Pentru prezentarea activităţii din luna anterioară, rapoartele vor fi transmise în primele cinci zile lucrătoare ale lunii în curs. Administratorul va îndeplini orice alte indicaţii provenite de la ASF, cu scopul ocrotirii drepturilor şi intereselor justificate ale persoanelor asigurate.

Administratorul special nu poate încredinţa sarcinile pe care i le-a fixat ASF-ul unei alte persoane ori entităţi. În activitatea sa, administratorul special angajează societatea de asigurare/reasigurare care face obiectul procedurii de redresare financiară în relaţiile sale cu alte entităţi şi persoane, fiind răspunzător pentru modul în care sunt aduse la îndeplinire dispoziţiile ASF şi decizia de redresare financiară.

 

Finalizarea activităţii de administrare

Sigur, munca şi responsabilităţile încredinţate administratorului vor fi compensate financiar pe măsură! Administratorul special are dreptul la remuneraţie, pentru activitatea realizată; remuneraţia sa va fi socotită, de fiecare dată, pornind de la retribuţiile de care beneficiază cei aflaţi la cârma societăţii de asigurare/reasigurare ce face obiectul administrării speciale. La stabilirea remuneraţiei administratorului vor conta atât dimensiunile societăţii, cât şi volumul de activitate prestat. Cine va achita remuneraţia? Însăşi societatea pusă sub administrare specială!

Datoria administratorului special e de a îndeplini şi de a lua toate măsurile de trebuinţă pentru restabilirea situaţiei financiare a societăţii, urmând întocmai condiţiile şi dispoziţiile existente în decizia de redresare financiară a Autorităţii de Supraveghere Financiară. Atunci când constată că administratorul nu-şi îndeplineşte în mod corespunzător rolul primit, ASF poate hotărî, numaidecât, desemnarea unei alte persoane în locul său.

După cum putem afla lesne parcurgând ultimele ştiri din contabilitate, încetarea calităţii de administrator special este stabilită printr-o decizie a ASF şi se produce prin înlocuirea administratorului special, prin renunţarea la mandat, prin revocarea deciziei de redresare financiară. Alte situaţii sunt cele în care, pe neaşteptate, viaţa administratorului se sfârşeşte sau când administratorul special persoană juridică intră în insolvabilitate, lichidare sau dizolvare.

Câteodată, în urma rapoartelor furnizate de către administratorul special, ASF poate constata că nu este posibilă menţinerea sau refacerea situaţiei financiare a asigurătorului, situaţie în care va fi hotărâtă închiderea procedurii şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii în cauză.

Dacă, în pofida eforturilor administratorului special, societatea nu s-a pus pe picioare ori n-au fost eliminate cauzele care-au făcut necesară declanşarea procedurii, ASF are să constate insolvenţa, dispunând închiderea procedurii, retragerea autorizaţiei de funcţionare şi înregistrarea cererii de declanşare a falimentului.

Dacă, în schimb, munca administratorului special s-a finalizat cu întremarea financiară a societăţii de asigurare/reasigurare, el va adăuga încă o piesă valoroasă în colecţia proprie de reuşite profesionale. O mare provocare pentru administrator va fi, atunci, gestionarea sentimentului de mândrie, pentru ca el să nu devină aroganţă. Se zice că mai nocivă decât aroganţa poate fi doar… falsa modestie!