Contestaţie la Curtea Constituţională referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise


alors-que-la-cigarette-tue-des-milliers-deLa Curtea Constituţională, un grup de 33 de senatori, au depus o contestaţie referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Senatori care au semnat contestarea depusă la CCR, susţin că raţiunea sesizării Curţii „nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia <<spaţiului public închis>>, interzicerea fumatului în spaţiile private devenite prin efectul legii spaţii publice închise, a excepţiilor de la interdicţia de a fuma (celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă şi zonele de tranzit din aeroporturi, în care sunt amenajate camere speciale -n.r.) şi a interzicerii vânzării la bucată a trabucurilor (ţigări de foi)”, potrivit documentului înaintat CCR.

Documentului înaintat CCR precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.