Clauzele abuzive lovite de nulitate absolută! De când se aplică?


clauze abuzive
Românii, lipsiți atâția ani de anumite bunuri, au prins gustul pentru credit și și-au cumpărat ce le-a dorit sufletul. Etapa „creditul cu buletinul” este acum istorie. Astăzi ca să iei un credit este la fel de complicat ca și când te-ai pregăti să zbori în spațiu. Ți se cer atâtea documente și informații, încât după ce aștepți aprobarea lui, nu îți mai pierzi timpul să mai citești și clauzele din contractul de credit.

Pe asta mizează și băncile, că sunt prea puțini cei care vor lectura contractul, vor pune întrebări și vor sesiza că anumite clauze sunt abuzive și sunt în detrimentul clientului. Cei care au sesizat că banca le-a luat mai multe comisioane decât cele discutate inițial, că pe parcursul derulării contractului au început să apară costuri mult mai mari decât cele de la început, au acționat banca în judecată pentru a se constata caracterul abuziv al anumitor clauze.

Caz practic

În iulie 2014 SC Q SRL a acționat în judecată banca X pentru a se constata caracterul abuziv al anumitor clauze din contractul de credit, eliminarea lor din contract, precum și restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare și comision de administrare și plata dobânzii legale aplicate sumelor solicitate.

În cadrul acestui proces, banca X a invocat excepția de neconstituționalitate cu privire la prevederile art. 21 din legea 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante. Articolul 21 prevede că dispozițiile legii 72/2013, cu excepția prevederilor art. 15 nu sunt aplicabile obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante înainte de 5 aprilie 2013, data intrării în vigoare a legii 72/2013.

Știrile juridice arată că art. 15 prevede că toate clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută, iar răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate de clauzele și practicile abuzive este atrasă potrivit Codului civil.

Concret, autorul a solicitat sesizarea CCR pentru prevederea care exceptează de la principiul neretroactivității art. 15 din lege.

Ce a decis CCR?

Analizând excepția, CCR a pronunțat Decizia 745/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 937 din 18 decembrie 2015, dată de la care prevederile sale au intrat în vigoare. Știrile juridice arată că, după ce legea 72/2013 a intrat în vigoare, a fost adoptată OUG 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare. Potrivit acestei OUG,  obligațiile de plată a unor sume de bani ce rezultă din contractele prevăzute la art. 21 din legea 72/2013 au regimul stabilit potrivit clauzelor contractuale și dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii sau modificării acestuia.

S-a prevăzut în OUG 29/2013 că dacă debitorul întârzie în efectuarea plății, creditorul poate obține un titlu executoriu prin procedura ordonanței de plată. Această prevedere se regăsește și în legea 72/2013.

Tocmai din acest motiv, este clar că legiuitorul a dorit să excepteze prevederile referitoare la procedura ordonanței de plată cu privire la obligațiile de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate anterior datei de 5 aprilie 2013. Comparând legea 72/2013 cu OUG 29/2013, CCR constată că art. 21 din legea 72/2013 nu a fost nici modificat și nici abrogat.

Se constată că art. 21 din legea 72/2013 care face obiectul sesizării CCR sancționează cu nulitatea absolută și clauzele abuzive din contractele încheiate anterior datei de 5 aprilie 2013 și cele aflate în curs de derulare la 5 aprilie 2013. Aceste prevederi încalcă principiul constituțional al neretroactivității care prevede că  „legea dispune numai pentru viitor.”

Dacă un contract este încheiat anterior datei de 5 aprilie 2013 (data intrării în vigoare a legii 72/2013), potrivit art. 21 din această lege acestuia ar trebui să i se aplice alte consecințe juridice decât cele existente la momentul încheierii lui. Astfel, acest tip de contract ar fi sancționat cu nulitatea absolută a clauzelor abuzive pentru neîndeplinirea unor condiții care nu erau prevăzute de legea în vigoare la acea dată.

În actuala reglementare, sancțiunea nulității absolute a clauzelor abuzive se aplică și clauzelor inserate în contractele încheiate anterior datei de 5 aprilie 2013 pentru nerespectarea unor condiții care nu erau prevăzute în lege la data încheierii contratelor.

CCR constată că în conformitate cu principiul constituțional al neretroactivității legii, contractele care sunt valabil încheiate sub imperiul unei legi nu pot fi desființate de legea nouă, adică nulitatea unui act trebuie să fie guvernată de legea în vigoare la momentul încheierii lui.

În concluzie, CCR admite excepția de neconstituționalitate și constată că sintagma “cu excepţia prevederilor art. 15” cuprinsă în dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 72/2013 încalcă principiului neretroactivităţii legii, pentru că instituie alte consecințe juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor contracte.

Unde-i lege, nu-i tocmeală

În mod cert prevederea declarată neconstituțională încălca principiul neretroactivității legii. Fiecare act normativ trebuie să respecte regula de aur, potrivit căreia fiecare contract este cârmuit de legea în vigoare la momentul încheierii sale. Acest fapt aduce claritate raporturilor juridice, pentru că părțile semnatare cunosc de la început ce lege le guvernează actul, care sunt drepturile și  obligațiile fiecăreia.

Acest articol declarat neconstituțional își produce efectele de peste 2 ani de zile fără ca cineva să fi fost deranjat de acest lucru până acum. Sper ca pe viitor, atunci când se vor elabora acte normative, acestea să fie redactate, astfel încât să se evite situații ca cea de acum.

„Legea-i lege,/Nu-i tocmeală!”/Pentru unii, se-nțelege,/Pentru alți…nici pomeneală.”  (Vasile Iușan)