Publicitatea pentru medicamente, interzisă la televizor şi radio – proiect


60172447Conform unui proiect de lege votat de Senat, publicitatea explicită la televizor şi la radio pentru medicamente va fi interzisă, fiind permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripţie medicală, cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului

Astfel, actul normativ, adoptat în plen cu 100 de voturi “pentru” şi 7 voturi “împotrivă”, a primit raport comun de respingere de la Comisia pentru cultură şi Comisa pentru sănătate publică deoarece iniţiativa “impune restricţii excesive şi nejustificate care încalcă dispoziţiile constituţionale şi, pe de altă parte, contravine unor directive europene”.

Iniţiativa legislativă prevede interzicerea publicităţii pentru farmacii la televizor sau radio de natură a “induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum şi publicitatea mascată la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente.”

Conform proiectului de lege, sunt interzise inclusiv comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale.