Propunere legislativă pentru completarea Legii privind securitatea naţională a României


cinegetic31-303x163

În ședința din 14 decembrie, Senatul au adoptat, cu 99 de voturi “pentru” și 4 abțineri, propunerea legislativă care completează Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 18 martie 2014.

Propunerea legislativă prevede completarea articolului 3 al Legii cu litera m), potrivit căreia, constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României: “orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional”.

Iniţial s-a propus ca defrișarea ilegală pe suprafețe mai mari de un hectar să fie considerată amenințare la adresa siguranței naționale a României, însă membrii Comisiei juridice și cei ai Comisiei pentru administrație din Senat au fost de părere că este necesară referirea expresă, pe lângă fondul forestier, și la celelalte resurse naturale, respectiv fondurile cinegetic, piscicol, apele și alte asemenea resurse economice strategice ale țării.

Propunerea legislativă a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 7 octombrie.