Aprobarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice pentru anul 2016


lc
La 13 decembrie 2015, comisiile reunite de buget, finanţe şi bănci din Parlament au aprobat bugetul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) pentru anul 2016, care va fi mai mic decât cel din anul în curs, respectiv va constitui 3.747.874 lei.

Banii alocaţi pentru anul 2016 vor fi utilizaţi pentru asigurarea finanţării activităţii Ministerului Finanţelor, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a Comisiei Naţionale de Prognoză şi Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, instituţii care se află în subordinea ministerului. În bugetul instituţiei pentru anul 2016 sunt prevăzute cheltuieli curente în valoare de 3,5 miliarde lei din care 2,2 miliarde pentru cheltuieli de personal.

Potrivit secretarului de stat, Daniela Pescaru, în bugetul MFP – la titlul de cheltuieli 59 alte cheltuieli – este prevăzută suma de 922,3 milioane de lei pentru plata despăgubirilor aferente restituirii proprietăţilor, iar la titlul 72 – active financiare – suma de 85 de milioane reprezentând participarea statului român la capitalul social al Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre şi subscripţia la capitalul Asociaţiei Internaţionale pentru Dezvoltare.

La capitolul investiţii, MFP are în vedere mai multe proiecte de modernizare, cum ar fi: lucrări de consolidări la sediile ANAF din Bucureşti, sediul trezoreriei sectorului 5, Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 1 Bucureşti, dar şi achiziţii de echipamente hardware şi software în vederea îmbunătăţirii proceselor esenţiale ale activităţii Administraţiei Fiscale.