Evazioniștii condamnați vor plăti prejudiciul cauzat conform legii civile sau celei fiscale?


evaziune fiscala
Atunci când muncești cinstit, îți plătești la timp taxele și impozitele, respecți legea, te gândești că acesta este drumul către un succes garantat. Și totuși, constați cu stupoare că alți semeni de-ai tăi care, aparent, fac același lucru ca și tine, ajung în topul oamenilor de afaceri de succes, au proprietăți multiple, bolizi de lux, își petrec vacanțele în locuri exotice. Nu poți să nu te întrebi care este rețeta succesului lor și ce ai greșit tu de ai eșuat?

Viața a dovedit că mulți dintre cei care epatau un lux nemaivăzut și păreau că au descoperit calea către succesul garantat, au obținut avere prin mijloace neortodoxe.  „Cu cât averea este obținută prin mijloace ilegale, cu atât oamenii țin mai mult la ea”  (Honore de Balzac) Mulți dintre cei care au astfel de averi își riscă libertatea și țin cu dinții de bunurile obținute prin evaziune fiscală, pentru că în această categorie de persoane  „cei mai mulți oameni au o capacitate aproape infinită de a considera că totul li se cuvine.”  (Aldous Huxley)

Nici zgomotul cătușelor, nici faptul că își vor pierde libertatea și vor pierde averea ilicită sau că alții ca ei au sfârșit în închisoare, nu îi face să se oprească din drumul pe care au pornit. Aceștia, prin neplata taxelor și impozitelor la stat, creează un prejudiciu semnificativ, astfel încât pe lângă faptul că își pierd libertatea vor avea de plătit și sumele datorate.

O problemă care a creat opinii neunitare ale instanțelor de judecată, se referă la legea care se aplică celor condamnați pentru evaziune fiscală în ceea ce privește latura civilă a procesului penal. ÎCCJ a fost sesizată să stabilească dacă instanța, atunci când soluționează acțiunea civilă și dispune obligarea inculpatului condamnat pentru evaziune fiscală la plata sumelor reprezentând obligația fiscală principală datorată și sumele accesorii, va aplica legea fiscală sau pe cea civilă.

Care sunt opiniile instanțelor de judecată?

Știrile juridice arată că, în practica națională a instanțelor de judecată, nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de soluționare a laturii civile în cauzele penale având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală.

Majoritatea instanțelor de judecată au dispus condamnarea inculpaților pentru evaziune fiscală și i-au obligat să achite statului român reprezentat prin ANAF debitul principal datorat plus obligațiile fiscale accesorii (fie dobânda calculată până la achitarea integrală a acesteia plus penalitățile de întârziere, fie majorările de întârziere). Astfel, cei condamnați vor achita dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere începând cu data scadenței până la achitarea efectivă a debitului, așa cum prevede legea fiscală.

Alte instanțe au opinat că inculpații condamnați pentru evaziune fiscală vor achita debitul principal datorat plus dobânda legală, calculată până la achitarea sa integrală. În acest caz, s-a considerat că nu se pot aplica dobânzi, majorări și penalități prevăzute de Codul de procedură fiscală, ci doar dobânda legală care se percepe conform Codului civil. Dacă s-ar aplica legea fiscală s-ar încălca egalitatea persoanelor în fața legii, astfel încât statul român va putea obține sume diferite față de cele care se acordă în mod obișnuit în cadrul procesului penal.

Ce a decis ÎCCJ?

 ÎCCJ a dezlegat problema de drept cu care a fost învestită prin Decizia 17/2015 publicată în Monitorul Oficial 875 din 23 noiembrie 2015. Pentru a putea pronunța o soluție, ÎCCJ a cercetat prevederile legale în materie.

Astfel, potrivit legii, acțiunea civilă care se exercită în cadrul procesului penal are ca scop tragerea la răspundere a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea infracțiunii și repararea prejudiciului material și moral. Acțiunea civilă are un caracter accesoriu față de cea penală, însă sursa acțiunii civile din cadrul procesului penal este prejudiciul cauzat de infracțiunea care a dus la punerea în mișcare a acțiunii penale.

Legea 241/2005 pentru combaterea și prevenirea evaziunii fiscale specifică faptul că termenii și expresiile din cuprinsul său fac trimitere la Codul de procedură fiscală. Legiuitorul a elaborat această lege în scopul sancționării faptelor contribuabililor care încalcă prevederile legale cu privire la taxe, impozite, contribuții și alte sume datorate bugetului consolidat al statului.

Noutățile legislative prevăd că în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală, inculpații vor achita prejudiciul constând în echivalentul cuantumului creanțelor fiscale principale deținute de stat, pentru că raportul juridic dintre cei doi este unul de drept fiscal. În acest context, se pot percepe dobânzi, penalități sau majorări de întârziere, care intră în sfera Codului de procedură fiscală.

Legea fiscală prevede că dobânzile sunt echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se vor calcula pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și curg până la stingerea sumei datorate.

 Noutățile legislative prevăd că în orice litigii cu privire la valorificarea creanțelor fiscale principale și accesorii de către creditor, se aplică legea fiscală. Având în vedere prevederile legale, instanțele de judecată vor acorda despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reprezentând exclusiv accesoriile fiscale (dobânzi, penalități, majorări de întârziere), iar nu dobânda legală.

Știrile juridice arată că obligația de a achita taxe și impozite ia naștere la data realizării activității, a încasării venitului supus impozitării și devine scadent la termenul prevăzut de lege, dată de la care statul poate percepe dobânzi și penalități. Este ilegal să se stabilească că obligația de plată se naște după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pentru că ar însemna să se acopere doar parțial prejudiciul cauzat statului prin întârzierea plății obligațiilor fiscale. Astfel, debitorul ar fi exonerat să achite ce datorează între data scadenței acestor obligații de plată și data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În concluzie, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii și a stabilit că atunci când se soluționează acțiunea civilă în cadrul infracțiunilor de evaziune fiscală, cel vinovat va fi obligat să achite obligația fiscală principală și cele accesorii datorate conform Codului de procedură fiscală.

Succesul, sub masca evaziunii

Toți cei care trudesc zi de zi și sunt cinstiți consideră că nu au găsit încă rețeta succesului care să îi propulseze acolo unde își doresc și au eșuat acolo unde alții au reușit din prima. Chiar dacă aparent pare a fi un eșec, cred că  “e mai bine să eșuezi în condiții onorabile decât să reușești prin fraudă.”  (Sofocle)

Pentru cei care se cred mai presus de lege și “uită” să achite taxele și impozitele către stat, nu cred că închisoarea este cea mai grea pedeapsă, ci confiscarea întregii averi dobândite prin muncă necinstită.

“Există în lume trei lucruri care nu merită nicio milă: ipocrizia, frauda şi tirania.” (Frederick W. Robertson)