Legea care interzice activităţile comerciale în clădirile cu risc seismic, promulgată


media-142736796998582700

La solicitarea Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede interzicerea desfăşurării de activităţi în spaţiile comerciale precum magazine, săli de spectacole şi structuri turistice, în clădirile cu risc seismic ridicat, până la consolidarea clădirilor.

Legea modifică Ordonanţa Guvernului 20/1994, privind măsurile pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente şi a fost iniţiată de senatorii PSD Darius Vâlcov şi Mihai Fifor în anul 2014.

Astfel, legea interzice activităţile permanente şi/sau temporare în spaţile “care implică aglomerări de persoane până la finalizarea lucrărilor de intervenţie realizate în scopul creşterii nivelului de siguranţă la acţiuni seismice a construcţiei existente”.

Legea a fost votată pe 26 octombrie şi va intra în vigoare în scurt timp, după publicarea în Monitorul Oficial.

Reprezentanţii CNMR mai cer interzicerea activităţilor comerciale (cluburi, baruri, restaurante, etc) în subsolurile clădirilor.