Numărul redus al maşinilor asigurate RCA poate duce la creşterea tarifelor pentru şoferii corecţi


masinaReprezen­tan­ţii Consi­liului Concurenţei consideră că nivelul redus al gradului de cu­prin­dere în asigurarea de răspundere civilă auto (RCA), de aproximativ 70%, şi con­tinuarea tendinţei de înrăutăţire din ultimii ani vor avea efecte grave asupra sistemului de asigurări şi vor penaliza în principal şoferii corecţi care va trebui să suporte daunele cauzate de cei fără asigurare prin plata unor prime mai mari.

Astfel, în opinia lor, reducerea nu­mărului de autoturisme asigurate RCA ar trebui să fie una din pro­blemele primordiale ale Autorităţii de Supra­veghere Financiară, iar o rezolvare ar putea fi schim­barea modalităţii de emitere a poli­ţelor şi utilizarea unui sis­tem de tipul celui folosit de Compania de Drumuri (CNADNR) pentru emiterea rovinetei.

În România sunt aproximativ 5 milioane de autoturisme, dar conform datelor Con­siliului Concurenţei doar 70% au asi­gurare RCA, deşi poliţa e obligatorie prin lege. O poliţă de asigurare auto obli­gatorie costă în medie 600 de lei, dar companiile specializate pe această nişă afirmă că au în vedere sau deja s-au majorat tarifele cu aprox. 15%.

Totodată, Consiliul Concurenţei propune ca emiterea asigurărilor RCA să se facă în mod elec­tronic prin realizarea unei cone­xiuni la o bază de date care cuprinde autovehiculele din parcul auto precum DRPCIV sau Registrul Auto Român şi fără accesarea bazei de date CEDAM administrată de ASF pentru înscrierea poliţei nou emise.