Fonduri europene necesare pentru modernizarea hergheliilor de stat


lc
Potrivit directorului general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, Adam Crăciunescu, România ar putea beneficia de fonduri europene necesare pentru modernizarea hergheliilor de stat şi punerea în valoare a cailor de rasă, doar dacă Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor va obţine personalitate juridică. În acest sens este elaborată o ordonanţă de modificare a OUG 139/2002 privind desfiinţarea Societăţii Naţionale ‘Cai de Rasă’ – SA şi trecerea ei la Romsilva, document ce ar putea fi aprobat în ianuarie 2016.

Crăciunescu a declarat banii europeni vor fi folosiţi în primul rând pentru continuarea procesului de modernizare a fermelor şi hergheliilor, iar ulterior pentru pregătirea cailor, astfel încât să existe personal suficient pentru antrenarea lor şi participarea la concursuri. Directorul Romsilva a mai amintit şi despre iniţiativa privind construirea unui hipodrom în apropiere de Bucureşti.