Proiect privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Cercetare-Dezvoltare pentru Apărare


lc
În cadrul unei dezbateri a PNL cu tema “Provocări la adresa Strategiei Naționale de Apărare a țării în actualul context internațional”, deputatul PNL, Radu Surugiu, a declarat că a iniţiat un proiect de lege ce prevede organizarea și funcționarea Agenției Naționale Cercetare-Dezvoltare pentru Apărare. Actul normativ urmează să fie depus la Parlament săptămâna viitoare.

Potrivit proiectului de lege Agenția Naţională pentru cercetare și tehnică militară ar putea fi finanțată pe legea instituțiilor de învățământ superior militar și ar putea accesa fonduri europene, dat fiind faptul că multe state dezvoltate din lume investesc foarte mulți bani în zona de cercetare-dezvoltare, iar românii cu potenţialul lor ar putea beneficia de aceste fonduri.