OUG privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2015, în dezbatere publică


noua_rectificare_bugetara_07386700

În data de 21 octombrie 2015, Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbtere publică proiectul de OUG pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2015.

Actul normativ prevede modificarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat pe anul 2015. Astfel, veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 2.624,2 milioane lei, cheltuielile bugetare se majorează, pe sold, cu suma de 2.632,6 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat se menține la – 13.004,0 milioane lei respectiv 1,85% din PIB.

De asemenea, din bugetul de stat, sume suplimentare au fost propuse a fi alocate pentru mai multe ministere, printre care: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (+769,5 milioane lei), Ministerul Fondurilor Europene (+729,6 milioane lei), Ministerul Apărării Naţionale (+558,1 milioane lei), Ministerul Justiţiei (+245,0 milioane lei) ş.a.

Bugetul instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii se majorează la venituri cu suma de 692,8 milioane lei, la cheltuieli cu suma de 220,0 milioane lei, cu un excedent de 472,8 milioane lei.

Se majorează şi bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, atât la venituri cât şi la cheltuieli cu suma de 361,5 milioane lei.

Totodată, prin proiectul de ordonanță de urgență se asigură achitarea, în avans, a celei de-a IV-a tranșe aferente anului 2016 din obligațiile de plată ale instituțiilor și autorităților publice față de personalul din sectorul bugetar care a obținut drepturi de natură salarială prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la data de 31 decembrie 2014.

Prin proiectul de act normativ au fost necesare intervenţii legislative asupra Legii nr.182/2014 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015 în scopul reducerii perioadei de aplicabilitate a valorii de maximum 100 milioane lei anual aferentă finanțărilor rambursabile a căror contractare poate fi autorizată în anul 2015 pentru o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială, până la data de 15 noiembrie 2015.

În acelaşi timp, prin promovarea rectificării bugetului de stat pe anul 2015 se pot rezolva mai multe probleme, precum plata drepturilor de asistență socială și a taxelor de transmitere a acestora; finanțarea de bază a învățământului superior, asigurarea burselor, manualelor școlare, finanțarea investițiilor; plata tranșei a IV-a aferentă anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obținute în instanță de către personalul din sectorul bugetar.