Protecţie sporită pentru cadrele didactice


elevi-1

Potrivit unui proiect de act normativ, care reglementează dreptul la securitate al personalului didactic, cadrele didactice ar putea primi statutul unei autorităţi publice, astfel încât elevii sau părinţii care vor ameninţa sau agresa profesori să primească pedepse majorate.

Prin acest proiect se doreşte instituirea unei protecţii sporite a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, aflate în timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, o protecţie similară funcţiilor de autoritate publică.

Astfel, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar se va bucura, conform prevederilor, de următoarele:

  • respect şi consideraţie din partea elevilor şi celorlalte cadre didactice;
  • un climat de ordine, disciplină şi respect în timpul desfăşurării actului educaţional;
  • autoritatea de a lua decizii oportune;
  • susţinerea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor;
  • dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare elevilor, conform regulamentului şcolii;
  • protecţie juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor;
  • sprijin şi implicare din partea autorităţilor.

Ameninţările şi actele de violenţă împotriva profesorilor vor fi pedepsite mai aspru. Astfel, persoanele care vor ameninţa, lovi sau săvârşi alte acte de violenţă împotriva cadrelor didactice vor primi o pedeapsă majorată cu o treime faţă de pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

De asemenea, conform noilor reglementări, vătămarea corporală împotriva cadrelor didactice ar urma să fie pedepsită cu până la opt ani şi şase luni de închisoare, faţă de maximul de şapte stabilit în prezent de Codul penal pentru o astfel de infracţiune.

Iniţiatorii propunerii legislative explică, în expunerea de motive anexată documentului, că respectul pe care elevii şi părinţii îl acordă profesorilor este din ce în ce mai scăzut, existând numeroase cazuri în care dascălii sunt agresaţi fizic sau verbal, iar unii dintre elevi chiar se laudă cu astfel de fapte.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor, promulgat de preşedintele ţării şi publicat în Monitorul Oficial.