Noutăți privind desfășurarea practicii psihopedagogice în specializarea sportivă


psihopedagogie

Indiferent de domeniul în care profesează, atunci când se vine în contact cu elevii, în afara pregătirii profesionale de bază, se impune ca cei implicați să desfășoare și cursuri de psihopedagogie.  A fi profesor este o artă, pentru că se spune că  „profesorul deschide ușa, dar trebuie să intri singur.”  (proverb chinezesc)

În scopul de a asigura organizarea și desfășurarea pregătirii psihopedagogice, legiuitorul a adoptat Ordinul MECS nr. 5286/2015 privind aprobarea Planului de învăţământ pentru programul de pregătire psihopedagogică şi metodică şi a normelor metodologice de organizare şi desfăşurare a programului de pregătire psihopedagogică şi metodică a maiştrilor instructori absolvenţi de şcoli postliceale/colegii din învăţământul terţiar nonuniversitar/şcoli de maiştri în domeniu şi a antrenorilor absolvenţi de liceu urmat de o şcoală de antrenori, şcoli postliceale ori colegii de învăţământ terţiar nonuniversitar de profil, cu specializarea în ramura de sport respectivă, în vederea certificării pentru profesia didactică. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial 739 din 2 octombrie 2015.

Cine se poate înscrie la aceste programe de pregătire psihopedagogică?

 Știrile juridice arată că scopul acestor cursuri îl reprezintă certificarea competențelor psihopedagogice pentru profesia didactică care pot fi organizate de liceele/colegiile cu profil pedagogic.

 Se pot înscrie la programul de pregătire psihopedagogică și metodică a maiștrilor instructori și antrenorilor: absolvenți ai școlilor postliceale, colegiilor din învățământul terțiar nonuniversitar, ai școlilor de maiștri în domeniu încadrați/sau care vor fi încadrați în învățământul preuniversitar. Noutățile legislative includ în categoria beneficiarilor acestor prevederi și pe absolvenții de liceu care au urmat școli de antrenori, postliceale sau colegii de învățământ terțiar nonuniversitare cu specializarea în ramura de sport respectivă și care sunt sau vor fi încadrați în învățământul preuniversitar.

Ce acte trebuie să prezinte cei care urmează aceste cursuri?

Aspiranții trebuie să prezinte unul dintre următoarele documente pentru a se putea înscrie la aceste cursuri: diploma de bacalaureat și certificatul de absolvire sau diploma de absolvire, certificatul de revalorizare a competențelor profesionale,  adeverința că urmează cursurile unei școli postliceale/ școli de antrenor sau certificatul de calificare nivel 5 cu suplimentul descriptiv al acestuia sau certificatul de calificare nivel 3 pentru cei care au absolvit studiile anterior datei de 28 noiembrie 2013.

Care sunt disciplinele acestui program și cum se vor desfășura cursurile?

  Rețineți că acest program se poate organiza în vacanțele școlare sau eșalonat pe parcursul anului școlar și se desfășoară în regim cu taxă. Programul de pregătire psihopedagogică și metodică este de două semestre sau echivalent, iar numărul de ore prevăzute pentru acest program este de 214 ore, din care 12 ore pentru pregătirea portofoliului didactic.

Știrile juridice arată că programul se împarte în discipline de pregătire psihopedagogică fundamentală (psihologie generală, elemente de psihopedagogia vârstelor și psihologia învățării, pedagogia școlară și managementul clasei de elevi) și discipline de pregătire didactică și practică de specialitate (metoda predării specialității, practică pedagogică și instruire asistată de calculator).

Rețineți că participarea la activitățile practice este obligatorie. Fiecare disciplină din planul de învățământ se va evalua cu o notă care se va trece în foaia matricolă.

Cursurile sunt predate de personalul didactic titular al liceului/colegiului pedagogic cu specializarea corespunzătoare disciplinelor din planul de învățământ, cel puțin gradul didactic II și calitatea de metodist sau coordonator de practică pedagogică.

Noutățile legislative prevăd că un cadru didactic nu poate preda anual mai mult de 6 ore/săptămână în cadrul acestui program. În plus, activitatea cadrelor didactice din cadrul acestui program nu se include în norma didactică de predare.

Cum se va desfășura examenul de certificare a acestui program?

 S-a stabilit că se vor desfășura două probe scrise una la psihologia generală, elemente de psihopedagogia vârstelor și psihologia învățării și alta la pedagogia școlară. În plus, candidații vor susține și două probe practice, una la metoda predării specialității unde vor prezenta portofoliul programului de formare și alta la practica pedagogică care constă în susținerea și autoevaluarea unei lecții finale.

Pentru a promova trebuie să se obțină minim nota cinci la probele scrise și minim nota șapte la cele practice. Media generală se va calcula ca medie aritmetică a notelor obținute la cele patru probe urmând ca nota obținută la probele de examen și media generală să se treacă în certificatul de pregătire psihopedagogică.

Rețineți că fiecare probă de examen se va putea susține de maximum două ori. În cazul în care nu se promovează o probă în două sesiuni organizate în același an școlar, cursantul se poate reînscrie o singură dată pentru parcurgerea unui nou program de pregătire în anul școlar următor doar în regim cu taxă.

Certificatul de pregătire psihopedagogică

 Cei care trec acest examen, obțin certificatul de pregătire psihopedagogică care va fi însoțit de foaia matricolă a absolventului. Rețineți că absolvenții școlilor postliceale sau de maiștri care obțin acest certificat vor avea dreptul de a fi încadrați în funcția didactică de maistru-instructor, pe catedre de pregătire-instruire practică în învățământul profesional, liceal și postliceal și dreptul de a susține examenul național de definitivare în învățământ (examenele de acordare a gradelor didactice I și II).

Cei care nu au reușit să promoveze examenul pot să primească, la cerere, o adeverință eliberată de unitatea de învățământ unde se vor specifica disciplinele promovate. Știrile juridice prevăd că toate cadrele didactice încadrate în sistemul de învățământ preuniversitar care au obținut cel puțin definitivarea în învățământ sunt considerate că au îndeplinită și condiția de pregătire psihopedagogică pentru profesia didactică.

  Arta de a fi profesor

Cu siguranță că aceste cursuri îi vor ajuta pe absolvenți să pătrundă în tainele psihopedagogiei, însă, interacțiunea efectivă cu elevii va dovedi cine stăpânește arta de a fi profesor.

„Profesorul mediocru spune. Profesorul bun explică și demonstrează. Profesorul perfect inspiră.”  (William George Ward)