Studenţii de la medicină, care beneficiază de burse de studiu, nu vor putea pleca în străinătate


lc
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că studenţii de la Medicină care primesc burse de studiu din partea Guvernului ar putea semna un contract prin care se obligă să nu plece în străinătate pe perioada studiilor de licenţă şi de rezidenţiat, pentru a opri exodul medicilor. Măsura nu este valabilă pentru bursele de merit.

La rândul său lectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”, Ionel Sinescu, a spus că susţine o astfel de propunere întrucât nu este benefic nici pentru statul român şi nici pentru societate faptul că studenţii pleacă în străinătate.

Noua măsură presupune modificarea unor acte normative, în acest sens fiind adopatate mai multe hotărâri de Guvern.