Senatul critică măsurile CE privind criza migraţiei


646x404 (3)

Senatul României îşi exprimă dezacordul faţă de mecanismele obligatorii de relocare a migranţilor, care nu țin cont de posibilitățile fiecărui stat membru. Într-o declarație adoptată pe 28 septembrie, care va fi transmisă instituţiilor europene, senatorii afirmă că măsurile dispuse de Bruxelles nu rezolvă problema, ba mai mult, au creat, deja, un efect advers, de stimulare a migraţiei.

De asemenea, senatorii consideră că este esenţial ca accentul să fie pus asupra principalelor cauze care generează fenomenul migraţionist şi asupra stabilirii unei cooperări mai eficiente între UE şi ţările terţe.

În document se mai precizează că “România acţionează deja ca stat membru Schengen, fie că vorbim despre securizarea graniţelor UE sau folosirea sistemului SIS şi implicarea în operaţiuni FRONTEX sau de trimiterea unor ofiţeri români de poliţie în alte state membre pentru a participa la misiunii temporar în afara graniţelor ţării, în ciuda faptului că nu a fost luată nicio decizie în sensul eliminării controalelor la frontierele interne”.

Documentul a fost elaborat în urma audierii reprezentanţilor Guvernului în domeniul afacerilor interne şi politicii externe, urmând să fie publicat în Monitorul Oficial şi transmis instituţiilor europene.