Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager


femei

Procedura de implementare a schemei de minimis din cadrul Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii (Programul Femeia manager) a fost aprobată prin Ordinul Ministerului Energiei, Intreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri nr. 962/2015 publicat în Monitorul Oficial nr. 589 şi 589 bis din data de 5 august 2015.

Obiectivul principal al schemei de minimis prevazută în cadrul programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, îl constituie stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către femei prin facilitarea accesului acestora la finanţare, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi facilitarea accesului femeilor antreprenor la sursele de finanţare, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi al prejudecăţilor existente la nivel local.

Programul Femeia manager oferă posibilitatea de a obţine o finanţare nerambursabilă de maximum 90% (50.000 de lei/persoana) din valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru implementarea planurilor de afaceri depuse de antreprenoare.

Potrivit unui anunţ al Departamentului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, înscrierea online a planurilor de afaceri se desfăşoară până pe 21 septembrie.

Statul nu acordă alocaţii financiare nerambursabile pentru: intermedieri financiare şi asigurări; tranzacţii imobiliare; activităţi de jocuri de noroc şi pariuri; producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substante şi preparate stupefiante şi psihotrope; producţie sau comercializare de produse energetice, activităţi de închiriere şi leasing, activităţi de investigare şi protecţie, precum şi activităţile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de minimis (de exemplu, pescuitul, acvacultura, creşterea animalelor, cultivarea plantelor nepermanente şi fabricarea/comercializarea produselor din tutun).

,