Guvernul a aprobat Strategia Naţională pentru Competitivitate 2015-2020


lcGuvernul României a aprobat Strategia Naţională pentru Competitivitate 2015-2020, document elaborat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului în urma consultărilor cu mediul privat şi cu ministerele de linie, strategie ce are în vedere corelarea intervenţiilor dedicate competitivităţii, având în vedere domeniile naţionale de excelenţă.

Obiectivele principale ale Strategiei Naţionale pentru Competitivitate 2015-2020 sunt:
– reducerea fiscalităţii;
– îmbunătăţirea mediului de reglementare;
– susţinerea acţiunilor parteneriale între mediul public şi mediul privat şi
– dezvoltarea cercetării, în zece sectoare prioritare.

Viziunea Strategiei Naţionale pentru Competitivitate 2015-2020 cuprinde valorificarea celor mai bune avantaje de care dispune România, a specializărilor de vârf în producţie şi cercetare, dar şi a resurselor locale de calificare, iniţiativă antreprenorială şi factori naturali, creşterea atractivităţii condiţiilor pentru dezvoltarea competitivă a afacerilor prin reglementări transparente şi stimulative pentru inovare, formularea direcţiilor de politică publică în jurul iniţiativelor şi realizărilor cu impact major asupra creării valorii adăugate în mediul de afaceri şi corelarea iniţiativelor de dezvoltare la nivel sectorial, teritorial şi al societăţii pentru formarea eficientă şi integrate a avantajelor competitive.