Operatorii din industria alimentară care activează pe litoral sunt amendaţi


litoral-022-640x360

În perioada 3 – 9 august, Inspectorii sanitari – veterinari care activează în cadrul “Comandamentului Sezon Estival 2015” au verificat 246 de operatori din industria alimentară. Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor descoperite au aplicat 19 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.200 de lei.

Conform Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), au fost controlate 126 de restaurante, 12 unităţi de tip fast-food, 9 braserii, 12 unităţi de tip bufet, 5 pizzerii, 16 baruri, 4 beach baruri, o pensiune, 37 magazine alimentare, două rulote fast food, 6 laboratoare cofetărie/patiserie, 10 cofetării/patiserii, un depozit alimentar, trei cantine, o autofrigorifică, un târg de vară, unităţi localizate în cele şapte zone de interes turistic Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Printre neregulile depistate în urma inspecţiei, se numără următoarele: neconformităţi cu privire la depozitarea şi comercializarea în condiţii necorespunzătoare a produselor alimentare, etichetarea necorespunzătoare a acestora, precum şi comercializarea produselor alimentare neconforme sau în spaţii neaprobate/neigienizate sanitar veterinar.

În urma controalelor, au fost confiscate şi retrase de la vânzare carne şi produse din carne, lapte şi produse lactate, peşte şi produse din peşte, ouă, cu o valoare totală de 59.309 lei.