Ce facem cu vehiculele scoase din uz? Le reciclăm!


SCMPOST 10APR15 CH SCRAPPEDÎn scopul combaterii poluării mediului înconjurător, multe țări au elaborat legi create special pentru a repara distrugerile cauzate de poluările necontrolate și pentru a preveni viitoarele poluări ale mediului. În 1970 SUA a adoptat Legea pentru Aer Curat care prevedea reducerea emisiilor de dioxid  de sulf, în scopul reducerii poluării aerului.

Tot mai mule națiuni încep să înțeleagă importanța de a lupta pentru a avea un mediu înconjurător curat, fapt ce depinde exclusiv de oameni. Astfel, legislația a dus în timp la diminuarea poluării aerului și apelor în țările dezvoltate. Astfel, vehiculele din 1990 emit mai puțini oxizi de azot ca cei din 1970, iar astăzi se tinde spre implementarea mașinilor electrice care să nu mai polueze atmosfera.

În România legiuitorul a adoptat o lege pentru a preveni formarea de deșeuri provenite de la vehiculele scoase din uz, reutilizarea, reciclarea și valorificarea lor și a componentelor acestora în scopul reducerii eliminării de deșeuri. Astfel, în Monitorul Oficial 554 din 27 iulie 2015 a fost publicată legea 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor și a vehiculelor scoase din uz.

Ce obligații au producătorii de vehicule și operatorii implicați în gestionarea vehiculelor scoase din uz?

 Aceștia trebuie să publice în cartea tehnică, pe propriul site sau prin alte mijloace de comunicare, date privind proiectarea vehiculelor și a componentelor acestora din punctul de vedere al posibilității de reciclare și valorificare, modul în care vor fi dezmembrate și evacuate fluidele de la vehicule pentru a proteja mediul, modul în care acestea sunt reciclate și reutilizate.

Producătorii de vehicule au obligația de a primi de la ultimul deținător legal al vehiculelor pe care le-au introdus pe piață pe cele scoase din uz și de a le preda operatorilor economici care desfășoară activități de reciclare a acestora. Rețineți că aceste prevederi se aplică și pentru părțile uzate care sunt înlăturate în momentul reparării vehiculelor și care au devenit deșeuri. Noutățile legislative precizează faptul că predarea acestor vehicule scoase din uz nu implică niciun cost din partea ultimului proprietar al mașinii respective.

Asigurarea de puncte de colectare

 Știrile juridice arată că producătorii și/sau distribuitorii de vehicule au obligația de a asigura individual sau prin contracte cu operatorii economici autorizați să desfășoare activități de colectare a vehiculelor scoase din uz a unui punct de colectare în fiecare județ, în fiecare oraș cu peste 100.000 locuitori și 6 puncte în București, câte unul pentru fiecare sector. În plus, au obligația de a încheia un contract cu cel puțin un operator autorizat pentru tratarea vehiculelor scoase din uz a căror marcă o introduc pe piață.

Pentru anumite tipuri de vehicule scoase din uz (care nu mai au una sau mai multe componente esențiale elemente ale trenului de rulare, șasiul, cele cărora li s-au adăugat deșeuri, au suferit avarii și componentele esențiale nu mai pot fi reutilizate, vehiculele neînmatriculate permanent sau neînregistrate în România), operatorii care colectează și dezmembrează aceste vehicule au obligația de a încheia un contract cu cel puțin un operator economic autorizat pentru tratarea vehiculelor scoase din uz colectate și pentru acoperirea diferențelor, în cazul în care costurile de tratare a acestora depășesc veniturile obținute din vânzarea pieselor.

Obligații pentru operatorii economici autorizați

 Legiuitorul a stabilit că operatorii care întrețin și repară mașini au obligația de a preda pentru reciclare, valorificare sau reutilizare piesele și materialele înlocuite (adică deșeurile) către operatorii economici autorizați care desfășoară activități de colectare. Aceștia din urmă le predau către operatorii care tratează vehiculele scoase din uz așa cum au fost preluate de la ultimul proprietar al acestora.

Dacă vehiculele au fost preluate fără una sau mai multe componente esențiale, acest fapt se va preciza într-o notă care va însoți certificatul de distrugere emis la preluarea acestor vehicule. O copie a acestui certificat însoțită de nota respectivă va fi transmisă către operatorii economici autorizați pentru tratarea vehiculelor scoase din uz care au obligația de a asigura pentru vehiculele scoase din uz reutilizarea și valorificarea a cel puțin 95% din masa medie pe vehicul și an și reutilizarea și reciclarea a cel puțin 85% din masa medie pe vehicul și an.

Certificatul de distrugere

Persoanele fizice și juridice care dețin mașini scoase din uz au obligația de a nu le depozita pe acestea sau componentele lor solide și/sau lichide, ci de a le preda operatorilor economici autorizați care le colectează sau direct celor care efectuează operațiuni de tratarea a acestor vehicule.

Atunci când operatorul economic autorizat cu tratarea vehiculului scos din uz îl preia, are obligația de a emite certificatul de distrugere și de a-l da ultimului deținător al mașinii. Pentru eliberarea acestui certificat sunt necesare cartea de identitate în original și o copie, actul de identitate al ultimului proprietar dacă acesta este persoană fizică sau al împuternicitului din firmă pentru a preda mașina.

Nu vor urma procedura de mai sus mașinile fără proprietar sau abandonate pe domeniul public sau privat. Rețineți că dacă mașina este predată operatorilor economici care doar colectează vehicule scoase din uz, aceștia vor emite certificatul de distrugere în numele unității de tratare cu care au contract. Eliberarea certificatului de distrugere este gratuită și acesta este singurul act care atestă predarea vehicului scos din uz. Radierea mașinii respective are loc prin prezentarea acestui certificat de distrugere.

Ce riscă cei care încalcă legea?

 Nepublicarea datelor cu privire la reciclarea vehiculelor și a componentelor acestora de către producătorii de vehicule, operatorii economici implicați în gestionarea vehiculelor scoase din uz duce la aplicarea unor amenzi de la 20.000 lei la 30.000 lei.

Dacă producătorii de vehicule refuză primirea acestor vehicule scoase din uz de la ultimul deținător, riscă amenzi de la 40.000 lei la 50.000 lei. Dacă service-urile care repară mașini nu predau pentru reciclare componentele și piesele pot fi amendate de la 5.000 lei la 10.000 lei. Persoanele fizice și juridice care nu predau aceste vehicule către operatorii autorizați riscă amenzi de la 2.000 lei la 5.000 lei.

Operatorii care colectează, tratează și reciclează mașinile scoase din uz și componentele acestora au obligația de a obține autorizația de mediu, de a efectua operațiile de tratare în maximum 5 zile de la preluarea vehiculului scos din uz și de a finaliza operațiunile de tratare în cel mult 3 luni de la emiterea certificatului de distrugere. Cei care încalcă aceste prevederi riscă amenzi de la 20.000 lei la 40.000 lei.

Ne dorim un mediu înconjurător mai curat

În teorie și pe hârtie lupta pentru un mediu mai curat arată impecabil. Din păcate, viața de zi cu zi și aerul pe care suntem obligați să îl respirăm, arată exact contrariul. Nu știu dacă cu o floare se face primăvară, dar este un început!