În ce condiții poate ocupa un post vacant personalul civil contractual din MAPN ?


concurs post vacant„Există o singură formă de disciplină, disciplina perfectă.”  (Geroge S. Patton) Cred că aceasta este cea care guvernează modul de funcționare în armată, pentru că „ceea ce face puterea unei armate este disciplina.”  (Fr. W. Forster)

În prezent în cadrul MAPN există și personal civil contractual care ajută prin cunoștințele sale la bunul mers al lucrurilor. În scopul de a-i ajuta să poată promova în grade sau trepte profesionale superioare, legiuitorul a stabilit care este procedura prin care aceștia pot să dea examen sau concurs pentru a  ocupa un post vacant.

Astfel, în Monitorul Oficial 553 din 24 iulie 2015 a fost publicat Ordinul MAPN nr. 98/2015 pentru aprobarea Normelor privind ocuparea prin concurs ori examen a unui post vacant sau temporar vacant de personal civil contractual în Ministerul Apărării Naţionale, precum şi a Procedurii de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare a personalului civil contractual în grade ori trepte profesionale imediat superioare sau într-o funcţie cu un nivel de studii superior în Ministerul Apărării Naţionale.

 Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care doresc să ocupe posturile vacante?

Legiuitorul nu cere condiții de vechime pentru ocuparea unui post vacant sau temporar de debutant. Știrile juridice precizează că pentru participarea la concursul organizat în vederea ocupării posturilor de execuție vacante sau temporar vacante pentru personalul civil contractual, condițiile minime de vechime în muncă sau în specialitatea studiilor sunt de 6 luni pentru posturile de grad sau treaptă imediat superior/superioară celei de debutant și de 3 ani pentru fiecare dintre gradele sau treptele superioare celei menționate anterior.

Condițiile minime de vechime în muncă sau în specialitatea studiilor pentru ocuparea posturilor vacante de conducere este de 5 ani pentru cel de director adjunct, contabil-șef, director, director general adjunct, director general sau similare gradul I, de 8 ani pentru gradul II al acelorași funcții. Pentru ocuparea posturilor vacante de șef birou, șef secție, șef serviciu, șef formație muncitori, șef atelier sau similare gradul I sunt necesari 2 ani vechime, și pentru gradul II 5 ani.

Cine organizează concursul sau examenul?

Concursul pentru ocuparea posturilor vacante sau temporare se organizează de către unitățile militare care au structură de resurse umane pentru posturile prevăzute în propriile ștate de organizare și în cele ale structurilor militare care nu au structură de resurse umane și se află în subordinea/ coordonarea unităților organizatoare sau pentru care acestea din urmă gestionează activitatea de resurse umane.

Noutățile legislative arată că unitatea organizatoare va publica anunțul privind organizarea concursului de ocupare a unui post vacant sau temporar în Monitorul Oficial partea  a III-a, într-un ziar de largă circulație, pe portalul posturi.gov.ro și la sediul acesteia. Toate datele cu privire la organizarea concursului, rezultatele probelor de concurs, ale contestațiilor se vor publica pe pagina de internet și la sediul unității organizatoare. Dacă unitatea organizatoare nu are pagină de internet, va solicita pe cale ierarhică îndeplinirea acestei obligații.

Ce presupune promovarea în funcție?

Scopul acestei promovări a personalului civil contractual este pentru a-i ajuta să evolueze în carieră, să poată trece prin grade sau trepte profesionale imediat superioare, într-o funcție de conducere sau într-o funcție pentru care este prevăzut un nivel de studii superior.

Știrile juridice precizează faptul că promovarea într-o funcție pentru care este  cerut un nivel de studii superior are loc prin transformarea funcției din ștatul de organizare în care salariatul este încadrat într-o funcție prevăzută cu studii superioare de scurtă sau de lungă durată. Astfel, încadrarea celui promovat se face în gradul imediat superior celui de debutant, cu menținerea gradației avute la data promovării, ca urmare a obținerii unei diploma de nivel superior și a promovării examenului.

Pentru a promova în funcție cu nivel superior, salariatul solicită acest lucru și depune în acest sens copia legalizată a diplomei de licență/diplomă absolvire/adeverința ce atestă absolvirea studiilor eliberată de o instituție de învățământ acreditată. Propunerea de promovare se face de către șeful nemijlocit justificată de necesitatea modificării fișei postului.

Promovarea are loc prin examen

Pentru a participa la acest examen, candidatul trebuie să aibă o vechime de cel puțin 3 ani în funcția și gradul sau treapta profesională în care este încadrat, să fi obținut de la ultima promovare cel puțin 3 calificative la evaluarea performanțelor profesionale individuale, iar cel puțin două să fie foarte bine. Calificativul obținut pentru anul în care a avut loc promovarea se va lua în calcul la următoarea promovare doar dacă persoana a lucrat cel puțin 6 luni în noul grad sau treaptă profesională.

Rețineți că examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare se va organiza trimestrial, semestrial sau anual, după finalizarea perioadei de evaluare  a performanțelor profesionale individuale, în funcție de decizia comandantului unității organizatoare. Acesta va fi anunțat pe pagina de internet a unității organizatoare, iar candidații se vor putea înscrie în termen de 5 zile lucrătoare de la data publicării anunțului.

În ce constă examenul?

 Candidații vor susține o probă scrisă și una practică. În cadrul probei scrise vor redacata o lucrare pe baza bibliografiei și tematicii de examen. Proba practică care va testa aptitudinile candidaților se va desfășura pe baza unui plan și a unui barem de punctare stabilite de comisia de examinare cu cel mult două ore înainte de desfășurarea acesteia. Comisia va comunica durata probei practice și sarcina pe care trebuie să o îndeplinească candidatul și punctajul maxim acordat (100 puncte).

Cei nemulțumiți de rezultat, pot face contestație în termen de o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului, sub sancțiunea de a pierde acest drept.

Cei care sunt declarați admiși la examenul de promovare vor fi încadrați în noua funcție începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc promovarea. Noutățile legislative precizează că după promovare, fișa de post se modifică și se completează cu noi atribuții.

Persoanele încadrate în funcții de personal civil contractual de debutant vor fi promovate prin examen la sfârșitul perioadei de debut în funcția, gradul sau treapta profesională imediat superioară în baza unui referat întocmit de șeful nemijlocit.

    Întotdeauna este loc de mai bine

  Fiecare ne dorim să avansăm în carieră, să progresăm, dar acest lucru nu se poate fără efort. Cei care reușesc acolo unde mulți au eșuat, știu că  „succesul se ascunde în ambiția de a nu renunța”  (Marius Torok), pentru că  „un om de succes este acel care poate construi o fundație solidă din cărămizile pe care alții le aruncă în el.” (David Brink)