Actul normativ de modificare a Legii audiovizualului a fost promulgat


media

Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 20 din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Plenul Senatului a aprobat pe 29 iunie propunerea legislativă pentru modificarea art. 20 din Legea audiovizualului.

Conform acesteia, respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate a CNA atrage, de drept, demiterea din funcție a președintelui, situație în care Legislativul va numi un nou șef al Consiliului pentru restul de mandat

Fostul președinte demis nu mai poate fi reales în funcție până la expirarea mandatului”, se mai arată în propunerea de lege.

Acest proiect de modificare a Legii audiovizualului inițiat de președinții Comisiilor de cultură ale Senatului și Camerei Deputaților, Georgică Severin și Gigel Știrbu, a fost respinsă de Camera Deputaților.

Proiectul a fost adoptat în unanimitate (117 voturi “pentru”) de Senat, camera cu rol decizional în acest caz.

Actuala Lege a audiovizualului nu prevedea posibilitatea demiterii președintelui CNA, ci doar că CNA trebuie să depună în Parlament până la 15 aprilie un raport anual de activitate și execuția bugetară.